X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Proiectul 'Zidul': Securizarea frontierei dintre Ucraina și Rusia, estimată la 200 de milioane de dolari

15 mai. 2015,, 14:00   Externe
6279 43

Foto: tv-pmr.com

Ucraina nu controlează la ora actuală un segment al frontierei sale cu Rusia de aproximativ 409 de km în perimetrul regiunilor Lugansk și Donețk (estul țării) - teatrul unui conflict armat între trupele guvernamentale și rebelii proruși înarmați - a indicat purtătorul de cuvînt al Serviciului pentru Frontiera de Stat a Ucrainei, Oleh Slobodian, într-o intervenție la postul de televiziune 'Kanal5'.

'Sînt 409,3 de km în limitele regiunilor Donețk și Lugansk care scapă, temporar, controlului', a indicat el.

În prezent, se fac demersuri susținute de partea ucraineană pentru a pune în aplicare sarcina trasată de președintele Petro Poroșenko privind restabilirea controlului deplin al Kievului la frontiera cu Rusia pînă la sfîrșitul acestui an.

Pe de altă parte, Ucraina intenționează să cheltuiască aproximativ 4 miliarde de hrivne (circa 200 de milioane de dolari) în următorii patru ani pentru ridicarea unui 'zid' la granița cu Rusia, relatează vineri publicația electronică Ukrainskaia Pravda, citînd o hotărîre adoptată de guvernul de la Kiev.

Kievul va ridica la granița cu Rusia, dacă va fi necesar, un complex puternic modern de fortificații, declarase anterior președintele Petro Poroșenko. Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a anunțat ulterior începerea construcției a 'unei frontiere reale cu Federația Rusă', un proiect denumit 'Zidul' de către Kiev. Mai tîrziu, Iațeniuk a propus ca proiectul să fie redenumit 'Valul european'.

Cu o zi în urmă, guvernul de la Kiev a detaliat acest proiect și costurile sale.Printre amenajările anunțate figurează tranșee antitanc, posturi de observare metalice de 17 metri înălțime, mijloace de monitorizare, de alertă și deschidere a focului, precum și puncte speciale de sprijin pentru grăniceri. Autoritățile ucrainene intenționează să finalizeze în termen de trei ani acest 'zid' la granița cu Rusia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?