Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

FMI cere BCE să împartă riscurile la achiziționarea de obligațiuni guvernamentale

20 ian. 2015,, 00:30   Externe
4584 0

Foto: ruvr.ru

Banca Centrală Europeană ar trebui să se asigure că va împărți riscurile cu statele membre în urma adoptării unor măsuri de relaxare cantitativă (QE), a afirmat luni directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, transmite Reuters.Analiștii susțin că experții Băncii Centrale Europene au elaborat mai multe scenarii privind achiziționarea de obligațiuni suverane ale statelor din zona euro, în valoare de până la 500 de miliarde de euro, iar la ședința de politică monetară de joi BCE ar urma să anunțe măsuri de relaxare cantitativă pentru a preveni deflația.

'Cu cât sunt mai eficiente, cu atât este mai bine să fie împărțite riscurile', a afirmat Christine Lagarde la o conferință de presă, când a fost întrebată de ideea de a face responsabile băncile centrale naționale pentru obligațiunile achiziționate. BCE trebuie să analizeze cu atenție riscurile legate de deflație și să nu aștepte prea mult până la adoptarea unor măsuri, a declarat săptămâna trecută Ewald Nowotny, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Consiliul guvernatorilor discută unele opțiuni care includ achiziționarea de obligațiuni suverane și bonduri corporatiste, a explicat Nowotny. Acesta a adăugat că încă se analizează valoarea acestor achiziții, dar și dacă riscul legat de acestea va fi împărțit între băncile centrale naționale.Guvernatorul Băncii Franței, Christian Noyer, a indicat că este deschis la ideea de a face responsabile băncile centrale naționale pentru ce cumpără, ca un mod de a se obține consensul în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE.

Economia zonei euro a înregistrat, în trimestrul patru 2014, cea mai slabă performanță din ultimul an, pe măsură ce scăderea prețurilor nu a reușit să stimuleze activitatea economică, ceea ce pune noi presiuni asupra Băncii Centrale Europene să introducă noi stimulente, arată datele privind indicele compozit Purchasing Managers Index (PMI), publicate recent de compania britanică de analize financiare Markit.

Potrivit sondajului, activitatea din industrie și servicii a crescut în luna decembrie 2014 până la 51,4 puncte, de la 51,1 puncte în luna noiembrie. Chiar dacă este vorba de o cifră peste nivelul de 50 de puncte, care indică o expansiune a economiei, datele pentru luna decembrie sunt sub așteptări, ceea ce sugerează că atât cererea, cât și creșterea în zona euro continuă să fie slabe.

Markit susține că economia zonei euro a înregistrat un avans de doar 0,1% în trimestrul patru 2014, cea mai slabă performanță din ultimul an. 'Pentru zona euro, 2014 va fi anul în care recesiunea a fost evitată la limită, însă datele slabe sugerează că nu există nicio garanție că, în 2015, nu vom asista la o revenire a recesiunii', a declarat Chris Williamson, economist șef la Markit. Acesta a adăugat că 'nivelul slab al indicelui PMI din decembrie se va adăuga cererilor pentru stimulente mai agresive din partea BCE'.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?