X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Expoziţie de icoane pe sticlă la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

26 noi. 2014,, 16:30   Societate
3288 0
Foto : ipn.md
În premieră, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei găzduieşte o expoziţie de icoane pe sticlă. Lucrările au fost dăruite muzeului de către artistul plastic de origine română Sever Săsărman, stabilit în Elveţia. Cele peste 20 de icoane pe sticlă datează din perioada cuprinsă între sfîrşitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ajunse la Chişinău, acestea au fost supuse restaurării.

În funcţie de starea de conservare a icoanelor, au fost realizate o serie de intervenții privind curățarea mecanică a ramelor și capacelor, îndepărtarea depunerilor de murdărie, refacerea îmbinărilor ramelor, consolidarea capacelor, curățarea mecanică a peliculei de culoare, integrarea cromatică. Lucrările de restaurare au durat circa un an.

Organizarea expoziției „Icoane pe sticlă restaurate” se înscrie în șirul de manifestări prilejuite de aniversarea 75-a a fondării Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Pictura pe sticlă este unul dintre cele mai originale meșteșuguri tradiționale românești, cu o vechime de peste două sute de ani. La realizarea icoanelor pe sticlă meșterii foloseau o serie de instrumente, de cele mai multe ori confecționate de ei înșiși: pensule, condeie, pene de gîscă, penițe, băț de pictură (malștoc), lespede și piatră dură pentru frecarea culorilor.

Expoziţia va fi disponibilă pentru vizitatori pînă pe 11 ianuarie 2015 în Galeria Parter a muzeului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?