Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4030

Protocolul de la Minsk: Lumina de la capătul tunelului

9 sep. 2014,, 01:15   Externe
4932 2
Foto : ruvr.ru
Protocolul privind încetarea focului în Ucraina a fost semnat la Minsk de reprezentanţii Kievului şi ai republicilor populare Doneţk şi Lugansk.

Acordul a intrat în vigoare la 5 septembrie, la ora 18:00. În total, acordul cuprinde 12 puncte, care se referă, în principal, la probleme legate de controlul asupra armistiţiului şi schimbul de ostatici.

Negocierile grupului de contact pentru Ucraina au durat peste 4 ore. Autorităţile kievene au fost reprezentate la Minsk de ex-preşedintele ucrainean Leonid Kucima. Sud-estul ţării a fost reprezentat de prim-ministrul Republicii Populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, de vicepremierul republicii, Andrei Purghin şi de şeful Republicii Populare Lugansk, Igor Plotniţki. Mediatori la negocieri au fost ambasadorul Rusiei la Kiev, Mihail Zurabov, şi Heidi Tagliavini, reprezentant al OSCE.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus recent un plan de reglementare a crizei ucrainene. El include şapte puncte, printre care încetarea acţiunilor militare, retragerea armatei ucrainene din localităţilor din Donbass, coridoare umanitare pentru refugiaţi şi controlul internaţional asupra respectării acordului. Autorităţile de la Kiev, îndeosebi premierul Iaţeniuk, au insistat că trebuie semnat doar acordul întocmit pe baza „planului lui Poroşenko”. Deşi acest plan nimeni nu l-a văzut pînă acum.

Însă ce a fost mai important, s-a făcut: documentul a fost semnat, a menţionat Heidi Tagliavini pentru ziarişti în capitala bielorusă.

„Noi tocmai am semnat protocolul alcătuit din 12 puncte. Principalul punct prevede încetarea urgentă a focului şi trebuie să intre în vigoare astăzi, la 18:00, ora Minskului”.

Acordul de la Minsk este primul pas spre reglementarea crizei ucrainene. Unii experţii l-au numit deja „lumina de la capătul tunelului”. Preşedintele Ucrainei a declarat deja că speră ca înţelegerile de la Minsk să fie respectate cu stricteţe. Răspunsul s-a auzit din acelaşi Minsk. Reprezentantul Republicii Doneţk a dat asigurări că acordurile vor fi respectate. Dar ele vor fi anulate dacă se va auzi măcar un singur foc de armă din partea Kievului. Şi a comunicat că doar cu o oră înainte de anunţarea armistiţiului structurile de forţă ucrainene au tras cu dispozitive de rachete Tocika-U asupra Doneţkului. După cum au menţionat anterior experţii, folosirea acestui tip de armament împotriva cetăţenilor ţării este crimă de război, iar folosirea acestui sistem poate fi aprobată doar de comandantul suprem, adică de preşedinte. În plus, reprezentanţii republicilor autoproclamate au menţionat că armistiţiul nu înseamnă că Doneţk şi Lugansk renunţă la dorinţa de a deveni independente.

Participanţii la negocierile de la Minsk pregătesc încă un document – un memorandum cu privire la Ucraina. În el se vor specifica paşii concreţi de reglementare a situaţiei în ţară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?