Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Lavrov declină invitația șefei diplomației europene de a merge la Viena

11 iul. 2014,, 13:28   Externe
4173 1
Foto : mn.ru
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, aflat în America Latină, unde îl însoțește pe președintele Vladimir Putin în vizitele pe care acesta le efectuează în regiune, a declinat invitația făcută de șefa diplomației europene Catherine Ashton de a participa duminică la Viena la o reuniune asupra programului nuclear iranian, a indicat vineri diplomația rusă, potrivit ITAR-TASS.

'Ministrul (Lavrov) nu va fi prezent, m-a însărcinat pe mine să particip la această întâlnire', a anunțat reprezentantul permanent al Rusiei pe lîngă organizațiile internaționale la Viena, Vladimir Voronkov. 'Lavrov îl însoțește pe președintele rus Vladimir Putin în vizitele acestuia în țări din America Latină', a adăugat el.

Catherine Ashton i-a invitat joi pe miniștrii de externe din Grupul 5+1 (SUA, Franța, Marea Britanie, Rusia, China plus Germania) pentru o evaluare a rezultatelor de pînă acum a negocierilor începute săptămîna trecută la Viena și care au ca scop găsirea unui acord final care să garanteze natura pașnică a programului nuclear iranian.

Secretarul de stat american John Kerry și ministrul de externe francez Laurent Fabius au confirmat că vor participa la reuniunea de duminică de la Viena.

Referindu-se la negocierile în curs de la Viena, purtătorul de cuvînt al diplomației ruse, Aleksandr Lukașevici, declara joi că, deși discuțiile din capitala austriacă sunt destul de dificile, Moscova întrevede unele 'semne de progrese'.

În schimb, ministrul britanic de externe, William Hague, aprecia tot joi că Iranul și marile puteri sunt încă departe de un document final în privința programului nuclear al Teheranului, data-limită pentru un astfel de document fiind 20 iulie, când expiră termenul acordului interimar încheiat în noiembrie la Geneva.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?