X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

South Stream ar trebui suspendat pînă la respectarea deplină a normelor UE

25 iun. 2014,, 15:34   Externe
3623 1
Foto : reuters
Proiectul de gazoduct South Stream ar trebui să fie suspendat pînă când acesta va fi adus în conformitate cu standardele Uniunii Europene, a declarat comisarul european pentru energie Gunther Oettinger, citat de Ria Novosti.

'Realizarea proiectului South Stream trebuie să fie suspendată pînă la deplina conformitate cu legislația UE', a reiterat el în cadrul unei dezbateri cu privire la politica energetică a UE.

Președintele rus Vladimir Putin ceruse marți ca problema construcției gazoductului South Stream să nu fie politizată, subliniind că această conductă va fi în avantajul atît al Rusiei, cît și al UE. Liderul de la Kremlin a calificat tentativele SUA de subminare a South Stream ca pe o competiție pe piața energetică internațională.

Pe de altă parte, comisarul european pentru energie a estimat că orice întreruperi în livrările de gaze ruse via Ucraina vor avea consecințe semnificative pentru Uniunea Europeană.

'Securitatea energetică a devenit, din nou, o prioritate politică pe fondul temerilor legate de energie ca urmare a tensiunilor între Rusia și Ucraina. Rusia este principalul nostru furnizor externe de resurse energetice, în timp ce Ucraina este țară-cheie de tranzit pentru hidrocarburi în UE', a menționat Gunther Oettinger.

În acest context, el a avertizat că orice întrerupere în aprovizionarea cu gaze va avea implicații semnificative pentru UE și pentru Europa în ansamblu.

Gazoductul South Stream, cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi, este conceput să treacă prin Marea Neagră, din Rusia în Bulgaria, de unde gazele rusești ar urma să fie distribuite în mai multe țări ale Europei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?