X 
Transnistria stiri: 1393
Preşedintele stiri: 4035

Noi reguli pe șoselele Europei

24 apr. 21:15   Externe
2673 0

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan în străinătate, anunţă instituţia europeană într-un comunicat.

Miercuri, 24 aprilie, eurodeputaţii au consolidat cooperarea transfrontalieră a ţărilor UE în investigarea încălcărilor normelor rutiere pentru a preveni comportamentul periculos la volan în străinătate, transmite Noi.md cu referire la ziare.com.

În condiţiile în care aproximativ 40% din încălcările transfrontaliere ale normelor de circulaţie rămîn în prezent nepedepsite, deputaţii europeni au actualizat normele pentru a determina ţările UE să coopereze mai mult şi să se ajute reciproc în găsirea conducătorilor auto străini care au comis o neregulă. Noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întîrziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare.

În plus, la cererea statului membru în care a avut loc încălcarea, ţara de reşedinţă a autorului neregulii poate prelua colectarea amenzilor rutiere, cu condiţia ca suma să fie mai mare de 70 de euro şi să nu fi fost plătită după epuizarea tuturor opţiunilor legale.

Mai multe tipuri de încălcări ale normelor rutiere vizate.


Ţara din UE în care regulile rutiere au fost încălcate va avea la dispoziţie 11 luni de la data încălcării pentru a emite o notificare. Notificarea încălcării regulilor rutiere trebuie să includă momentul şi circumstanţele încălcării, precum şi informaţii privind modul de contestare a amenzii.

La iniţiativa eurodeputaţilor, entităţilor private li se va interzice să ajute ţările UE să colecteze amenzi rutiere de la şoferii străini (după doi ani de la transpunerea normelor în legislaţia naţională).

"Pentru a spori siguranţa rutieră, ţările UE trebuie să coopereze şi să dispună de instrumente eficiente de pedepsire a celor care încalcă regulile de circulaţie din străinătate. Normele actualizate vor contribui la realizarea acestui obiectiv, dar sînt benefice şi pentru conducătorii auto, care vor primi informaţii într-un interval de timp strict, într-o limbă pe care o înţeleg şi cu o descriere a procedurii de recurs. Interzicerea utilizării unor companii private pentru a încasa amenzile va proteja în mod eficace conducătorii auto împotriva escrocheriilor şi a scurgerilor de date cu caracter personal", a declarat raportorul Parlamentului European, eurodeputatul polonez Kosma Zlotowski.

1
2
1
3
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?