X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Miniştrii de externe ai Danemarcii şi Greciei vor efectua o vizită în Moldova

8 apr. 2014,, 09:41   Societate
3009 0
Foto: noi.md
Ministrul Afacerilor Externe al Danemarcii, Martin Lidegaard, şi ministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Evangelos Venizelos, vor efectua pe 7-8 aprilie şi, respectiv, 8 aprilie o vizită în Republica Moldova, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al ministerului de externe, programul vizitei lui Martin Lidegaard va include întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, în special cooperarea comercial-economică şi atragerea investiţiilor daneze în economia naţională, precum şi priorităţile agendei europene a Republicii Moldova. Ministrul de externe al Regatului Danemarcii va participa, pe 8 aprilie 2014, la conferinţa "Dezvoltarea Durabilă Verde în Republica Moldova", organizată de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Guvernul Danemarcei.

Pe 8 aprilie, la sediul MAEIE ministrul Natalia Gherman şi ministrul danez de externe, Martin Lidegaard, vor susţine o conferinţă de presă comună.

La rîndul său, ministrul grec al Afacerilor Externe, Evangelos Venizelos, va avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi ministrul de externe, Natalia Gherman.

Agenda discuţiilor include subiecte privind cooperarea bilaterală, inclusiv consolidarea relaţiilor comercial-economice, atragerea investiţiilor elene în economia Republicii Moldova şi securitatea energetică. Oficialii vor discuta despre implementarea proiectelor bilaterale în domeniul umanitar, cooperarea în cadrul multilateral şi securitatea regională.

De asemenea, în contextul preşedinţiei elene la Consiliul UE, şefa diplomaţiei de la Chişinău şi ministrul de externe al Greciei vor semna Memorandumul de cooperare moldo-elenă în domeniul integrării europene. Cei doi diplomaţi vor susţine o conferinţă de presă comună marţi, 8 aprilie, ora 17:15, la sediul MAEIE.

Revista Guvernului "Infogov" a anunţat că preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vor efectua o vizită în Republica Moldova, la invitaţia prim-ministrului Iurie Leancă. Herman Van Rompuy urmează să vină la Chişinău la 13 mai 2014, iar Jose Manuel Barroso – pe 11 iunie. Cei doi oficiali europeni vor discuta la Chişinău despre perspectiva europeană a ţării noastre.

În ultimele săptămîni, la Chişinău s-au aflat mai mulţi oficiali străini, printre care premierul polonez Donald Tusk, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, ministrul Afacerilor Externe al Finlandei, Erkki Tuomioja, ministrul Afacerilor Externe al Canadei, John Baird, ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean. Toţi oficialii străini au venit la Chişinău cu un mesaj de încurajare a parcursului european al Republicii Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?