Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Președintele juriului la selecția națională Eurovision 2014: Boris Coval să nu se supere pe mine

17 mar. 2014,, 12:05   Showbiz
5461 3
Foto: europalibera.org
După anunțarea rezultatelor finalei selecției naționale a concursului Eurovision 2014, Boris Coval, supărat pe rezultatul votului juriului, l-a acuzat pe preşedintele juriului, Anatol Chiriac, de părtinire și favoritism. Astfel de cuvinte la adresa sa i-au trezit cunoscutului compozitor cel puțin nedumerire.

"Mi-a fost foarte straniu să aud asemenea cuvinte de la Boria, pe care eu îl consider un interpret foarte bun şi faţă de care simt o mare căldură, ‒ a spus, intervievat de NOI.md, Anatol Chiriac. ‒ Din păcate, cele 12 puncte din finală le poate primi doar un interpret. Dacă regulamentul ar fi fost altul, eu i-aș fi dat lui Boria nu 10, ci cel mai înalt punctaj. Nu putem vorbi despre favoritismul membrilor juriului atunci cînd componenţa acestora a fost schimbată în proporţie de 80 la sută. Noi nici măcar nu am schimbat vreo vorbă unii cu ceilalţi, iar acest lucru a fost urmărit de către persoane speciale, de la Moldova 1. De aceea, nu poate fi vorba nici despre existenţa vreunei conspirații. În niciunul dintre interviurile mele nu am spus că favorita mea este Cristina Scarlat. Cred că este incorect ca un membru al juriului, dar mai ales președintele acestuia, să-şi facă publică opinia din timp. Cu atît mai mult sînt inventate acuzațiile lui Boria cum că am fost împotriva lui, cică din motiv că el este vorbitor de limba rusă. Cîntecul lui este în limba engleză, iar naționalitatea nu are nicio importanţă în acest caz. Atunci, potrivit logicii lui Coval, ar fi trebuit să-i acord 12 puncte lui Aureliu Chirtoacă, al cărui cîntec a fost în limba română. Sper foarte mult ca în curînd patimile să se potolească și Boris să înțeleagă că nu am nicio vină. Sîntem acum în Postul Mare, e păcat să ne certăm și să clarificăm relaţiile. Lui Boria Coval îi doresc numai noroc", a rezumat pentru NOI.md compozitorul Anatol Chiriac.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?