X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

DETALII privind REȚINEREA suspectului care a încercat să corupă deputați

7 mar. 2014,, 12:08   Societate
5952 0
Foto: deschide.md
250 de mii de dolari – această sumă urma a fi primită de un deputat din cadrul coaliției de guvernare. În schimbul banilor, parlamentarul urma să părăsească fracțiunea din care face parte. Tentativa de corupere urma a fi pusă în aplicare de un intermediar, care a fost reținut de CNA înainte să transmită banii.

Detaliile au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă de către adjunctul Procuraturii Anticorupție Adrian Popenco.

Potrivit acestuia, în cazul tentativei de corupere a deputaților au fost reținuți doi suspecți, unul dintre care este un fost angajat al ministerului de interne. Reprezentanții CNA au refuzat să dea numele deputatului implicat în acest caz, dar au ținut să precizeze că nu este vorba de fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu, care a părăsit ieri fracțiunea.

Oamenii legii au mai anunțat că cei doi suspecți au fost reținuți într-un local de ofițerii CNA, pentru 72 de ore, iar suma de bani a fost confiscată. Audierile pe marginea acestui caz continuă.

Amintim că la mijlocul lunii februarie deputata democrată Valentina Stratan a declarat că cineva încearcă să-i mituiască pe deputații din cadrul coaliției de guvernare pentru ca aceștia să părăsească partidul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?