COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 931 474   INFECTAȚI 362 433(+107)   TRATAȚI 346 629      DECESE 9069(+15)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3013

GEORGE BUSH ameninţat cu MOARTEA de un bărbat cu mitralieră și macetă

2 feb. 2014,, 02:45   În lume
4323 0
Foto: wp.com
Un bărbat care îl ameninţa cu moartea pe George W.Bush pentru a putea "construi o relaţie cu Barbara" a fost arestat în SUA. Bărbatul în vîrstă de 44 de ani a fost arestat la New York.

Benjamin Smith, de 44 de ani, a fost arestat vineri la New York, de către Serviciul Secret al SUA, care asigură securitatea foştilor şi actualilor şefi de stat, inclusiv a familiilor lor. Bărbatul a fost arestat în timp ce se afla într-un autoturism parcat în cartierul Manhattan, avînd asupra sa o mitralieră încărcată, o macetă şi o canistră cu benzină.

Serviciile de securitate americane l-au reperat pe Smith prin intermediul telefonului său mobil. Nu se cunoaşte de ce anume bărbatul a decis să se ducă la New York şi nici locul unde se afla, în acel moment, fostul preşedinte şi familia sa.

După ce a fost arestat, Smith nu a precizat în mod direct motivele acţiunilor sale, dar a declarat că este divorţat şi încearcă "să construiască o relaţie cu Barbara Bush", una dintre gemenele fostului preşedinte american, care este căsătorită. Mai mult, în momentul arestării sale, Smith, care a fost acuzat de proferare de ameninţări la adresa fostului preşedinte, a început să strige că "Bush va primi ce merită".

Joi, mama lui Smith a anunţat poliţia că a descoperit în casa sa din oraşul Pittsford, statul New York, o scrisoare a fiului său în care acesta o informa că pleacă "să lucreze pentru George W.Bush şi Pentagon". "Trebuie să ucid balaurul şi atunci Barbara Bush va fi a mea", scria acesta în scrisoare.

Potrivit legislaţiei federale a SUA, ameninţările la adresa actualilor sau foştilor preşedinţi constituie o infracţiune gravă. Soarta lui Benjamin Smith urmează să fie decisă de o curte cu juri, dar nu a fost precizată data la care ar urma să fie emisă sentinţa.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Guvernul anunță că există un deficit de personal în structurile de stat. În opinia dvs., cum am putea rezolva această problemă?
 X