Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Pavlicenco comentează declarațiile jignitoare ale prezentatorului TV din România

15 ian. 2014,, 16:10   Societate
7554 20
Foto: unica.md
Expresiile jignitoare ale prezentatorului de televiziune român la adresa cetăţenilor moldoveni constituie o lecţie dureroasă, dar în acelaşi timp e un imbold pentru ca basarabenii să se trezească şi, obţinînd cetăţenia română, să devină adevăraţi europeni, consideră președinta Partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco.

Pavlicenco cataloghează declaraţia jurnalistului român ca fiind o supărare manifestată faţă de toate cercurile guvernante de la Chișinău, care manifestă ingratitudine față de București și încearcă să fie admiși în Uniunea Europeană ocolind și sfidînd ajutorul oferit de către România.

„Totodată, deși e dureros, dar mai bine să ți se spună acest lucru în față, în familie (românească), că cetățenii Republicii Moldova, alungați în Europa, au un comportament, pe alocuri, instinctual și necultivat, adică primitiv și asta pentru că în cei 14 ani de guvernare antidemocratică și antinațională ei nu au fost ajutați să se europenizeze”, consideră Pavlicenco.

„Pe de altă parte, această lecție dureroasă, deși nepotrivită, a lui Banciu, va avea menirea să îi mai trezească pe basarabeni, ca să se îndîrjească și, redobîndindu-și cetățenia română, să dorească și mai mult Unirea, pentru a demonstra că sînt români adevărați, europeni, avînd aceleași drepturi cu românii din dreapta Prutului, oameni care pot deveni bogați și culți, care pot da un răspuns adecvat oricărui român care îi ofensează”, consideră Pavlicenco.

Totodată, politicianul menţionează că cetățenii Republicii Moldova sînt taxați ca cerșetori din cauză că au fost sărăciți de guvernări corupte, pentru a-i face să plece de acasă. De aceea, cetățenii noștri trebuie să „deschidă bine ochii, să aibă demnitate, să voteze corect în alegerile din Republica Moldova și din România și să se simtă cu adevărat cetățeni ai ambelor state, pentru a ajunge în familia europeană prin Unire, pentru că o altă cale nu există”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?