X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

OSCAR 2014: “Eroii” din filme, tema centrală a celei de-a 86-a gale de decernare a premiilor

15 ian. 2014,, 19:00   Showbiz
4646 0
Foto: spletnik.ru
“Eroii” din cinematografie vor reprezenta tema centrală, “distractivă şi emoţionantă”, a celei de-a 86-a gale de decernare a premiilor Oscar, au anunţat, marţi, producătorii ceremoniei, care va închide, pe 2 martie, sezonul trofeelor de la Hollywood.

După dominanta muzicală a ediţiei din 2013, producătorii Craig Zadan şi Neil Meron, care se vor ocupa de această ceremonie pentru al doilea an consecutiv, au ales “să unifice gala cu o temă distractivă şi emoţionantă”, au explicat ei într-un comunicat.

“Oamenii, lumea întreagă, merg la cinema pentru a se simţi inspiraţi de personajele pe care le văd pe marele ecran. Aducînd un omagiu întregii game de eroi care ne-au îmbogăţit experienţa de spectatori, sperăm să creăm o gală plină de plăcere şi bucurie”, au adăugat organizatorii evenimentului.

Aceşti eroi vor putea fi atît personaje istorice, cît şi super-eroi, eroi populari şi de animaţie, de ieri şi de azi. “Iar asta îi include şi pe cineaştii şi pe actorii care îşi asumă riscuri şi ne stimulează prin subiecte provocatoare şi personaje îndrăzneţe”, au precizat cei doi producători.

Craig Zadan şi Neil Meron, specialişti în musicaluri pentru marele ecran – lor li se datorează producţii precum “Chicago”, “Footloose” şi “Hairspray” – au fost realeşi în acest an în fruntea comitetului care organizează gala Oscarurilor, după rezultatele bune de audienţă obţinute anul trecut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?