Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Business cu legitimații falsificate de veterani de război, în capitală

12 dec. 2013,, 12:43   Societate
2868 1
Foto: point.md
Președintele unui ONG din capitală a ajuns în vizorul poliției după ce ar fi falsificat și vîndut 18 legitimații de veterani de război. În baza documentului falsificat, care demonstra participarea la războiul de pe Nistru, „cumpărătorii” primeau ulterior indemnizații de la stat.

Potrivit poliției, actele fabricate erau vîndute unor persoane de încredere contra sumei de 2000 de lei. În cadrul percheziţiilor la domiciliul bărbatului, poliţiştii au depistat un şir de documente ce demonstrează activitatea frauduloasă în care acesta era implicat și anume legitimaţii de veterani de război, copii de legitimaţii, copii ale buletinelor de identitate ale clienţilor, fişe personale, cereri cu privire la eliberarea legitimaţiilor.

Ofiţerii de investigaţii au desfăşurat percheziţii și la un presupus veteran de război, în vîrstă de 51 ani, locuitor al orașului Străşeni. La domiciliul bărbatului au fost depistate documente cu privire la eliberarea unui lot de pămînt, în legătură cu faptul că acesta ar fi participat la războiul de pe Nistru. Ulterior, în urma investigațiilor s-a stabilit că în perioada războiului bărbatul a fost condamnat la închisoare.

Președintele ONG-ului riscă să fie cercetat penal pentru escrocherie, abuz de serviciu şi pentru confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false. Dacă îi va fi stabilită vinovăția, bărbatul riscă pînă la șapte ani de închisoare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?