X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Politologi: Declarațiile lui Băsescu referitor la unire au caracter electoral

28 noi. 2013,, 12:31   Societate
2666 0
Foto: topnews.in
Președintele României, Traian Băsescu, aflîndu-se la finele mandatului său, încearcă să-şi mobilizeze electoratul înainte de următoarele alegeri prezidențiale din România. Astfel comentează unii analiști politici declarația preşedintelui statului român despre unirea Republicii Moldova cu România.

După părerea politologului Roman Mihăieş, o astfel de declarație poartă doar caracter politic și electoral, mai ales din moment ce ideea de unificare a României cu Republica Moldova la această etapă, nu este susținută de către Uniunea Europeană.

"Băsescu îşi pregătește terenul pentru alegerile care vor avea loc anul viitor. El s-a poziţionat întotdeauna ca un politician de dreapta, acum el abordează și retorica unionistă, care-i poate aduce voturi la alegerile din România, inclusiv şi din partea cetăţenilor moldoveni cu pașapoarte românești. Astfel de declarații nu ar trebui luate în serios, pentru că la această etapă sarcina fundamentală este aderarea Republicii Moldova la UE, iar fără Bruxelles această întrebare nu va fi discutată niciodată", a menţionat el.

Analistul politic Alexei Tulbure la fel susține că cu astfel de declarații Băsescu încearcă să-şi cîștige popularitate în rîndul populației, să-şi mobilizeze electoratul din Republica Moldova în ajunul alegerilor viitoare, de aceea "trebuie să ne păstrăm calmul în legătură cu această declaraţie". El poate declara orice, atîta timp, cît nu încalcă drepturile altora. Este un obiectiv fără perspective și unirea cu România nu este o ieşire din situaţie, ea nu ne rezolvă problemele. Trebuie să ne păstrăm statul și să învăţăm să-l guvernăm noi înşine", a subliniat el.

Potrivit expertului, planurile lui Băsescu contravin tradițiilor europene. "În mare parte, conceptul de stat etnocratic, reprezentant al căruia este el, nu e popular în Europa modernă şi democratică, pentru care problema minorităților naționale este o valoare fundamentală și unde predomină multiculturalismul".

Președintele roman, Traian Băsescu, a declarat la un post de televiziune din România că după aderarea la NATO și UE următorul proiect fundamental al României este unirea cu Republica Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?