X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Pentru acţiunile de reîntregire a ţării în 2013 au fost alocaţi 15 milioane de lei

20 noi. 2013,, 12:25   Societate
2926 0
Foto: noi.md
Suma finanţării proiectelor pentru reîntregire a Republicii Moldova pentru 2013 a fost majorată pînă la 15 milioane de lei. Despre aceasta a comunicat Şeful Biroului pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, care în decursul unei săptămîni a vizitat localităţile de pe malul drept al Nistrului.

Potrivit Agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al Biroului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, s-a întîlnit cu primarii localităţilor din raioanele Anenii-Noi, Rezina, Dubăsari, Criuleni, Căuşeni şi Şoldăneşti, situate în Zona de Securitate. Şeful Biroului a făcut o prezentare generală a ultimelor evoluţii în cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi a situaţiei actuale în Zona de Securitate.

Vorbind despre nivelul de realizare a proiectelor din cadrul Programului activităţilor de reintegrare a ţării şi a celor finanţate de donatorii internaţionali, șeful Biroului pentru reintegrare a menţionat că în perioada 2011-2013 au fost finanţate circa 100 de proiecte pentru 52 de localităţi din Zona de Securitate.

"Programul activităţilor de reintegrare a ţării este o bună practică de susţinere a proiectelor social-economice menite să ridice nivelul de trai a localităţilor din Zona de Securitate în vederea reîntregirii ţării. La elaborarea programului s-a ţinut cont, în primul rînd, de propunerile autorităţilor publice locale din Zona de Securitate", a menţionat Gheorghe Bălan.

Potrivit demnitarului, localităţilor din Zona de Securitate li se va acorda şi în continuare o atenţie sporită din partea autorităţilor publice centrale în procesul de realizare a programelor social-economice.

Programul dat are drept scop finanţarea activităţilor de dezvoltare şi modernizare tehnico-materială a instituţiilor educaţionale, de întreţinere a clădirilor de menire socială şi a apeductelor, de iluminare stradală, măsuri de protecţie socială a persoanelor în etate şi cu dizabilităţi, precum şi alte activităţi privind procesul de reîntregire a ţării.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?