X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4055

Mocanu: Procurorul Coptileț a ieșit basma curată într-o bătaie organizată de el (VIDEO)

15 aug. 2013,, 14:06   Societate
5835 2
Foto: noi.md
Procuratura ramîne a fi o instituție criminală, care produce noi și noi victime. De această părere este liderul Mișcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, care a ieșit astăzi în fața presei, difuzînd un filmuleț ce prezintă o bătaie organizată, în opinia lui, de către procurorul din cadrul Procuraturii sectorului Centru din Chișinău, Dan Coptileț, transmite NOI.md.

Sergiu Mocanu spune că nu cunoaște victimele din filmul prezentat și că știe doar istoria acestei bătăi, care i-a parvenit de la Procuratura Generală. ”În acest filmuleț este o bătaie organizată metodic, în care un grup de tineri îi bat pe alții. Organizatorul bătăii este Dan Coptileț, procuror în cadrul Procuraturii Centru. Acesta are doar cîteva sancțiuni foarte lejere primite de la Garaba, pentru că mama lui este profesoară la Facultatea de Drept, USM, și îl protejează. Coptileț reușește să nu figureze în dosarul penal examinat de Oleg Baciu, dosar luat de la Procuratura Rîșcani sub pretextul că în el este implicat un procuror. Victimele însă sînt intimidate și silite să-și retragă cererea prin deschiderea unui alt dosar împotriva lor pentru participare la o bătaie, cînd, de fapt, din film se vede bine că ele au fost bătute”, a precizat Mocanu.

Liderul MPA susține că acest caz rămîne nefinalizat, pe motiv că nu pot fi identificați cei care au provocat bătaia. ”Acțiunea s-a petrecut pe 5 aprilie 2013. Procuratura nu a numit expertize, nu a elucidat acest caz. Criminalii sînt la libertate în timp ce victimele s-au ales cu grave tulburări de sănătate. Coptileț este protejat de Diacov și Garaba. Oleg Baciu, care examinează acest dosar, îl mușamalizează la comandă. Procuratura ramîne a fi o instituție criminală, care produce noi și noi victime”, a concluzionat Sergiu Mocanu.

Potrivit unei statistici anunțate de avocatul Vitalie Țaulean, 90 la sută dintre dosarele Procuraturii Generale se intentează la comandă, majoritatea dintre care tot la comandă sînt închise, clasate ilegal.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?