X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Siria a acceptat propunerea de încetare a focului în apropiere de Damasc

28 noi. 2017,, 19:00   Externe
2266 0

Guvernul sirian a acceptat propunerea Rusiei de încetare a focului în Ghouta de Est, zonă controlată de rebeli situată în apropiere de Damasc, unde deja a fost instituit un ''acord de dezescaladare'', a anunțat marți emisarul special al ONU, Staffan de Mistura, relatează AFP și Reuters.

''Tocmai am fost informat azi de ruși că la reuniunea P5'', la care au participat marți la Geneva reprezentanți ai membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate, ''Rusia a propus, și guvernul sirian a acceptat, o încetarea focului în Ghouta de Est'', a declarat diplomatul pentru presă, după o întrevedere cu o delegație a opoziției siriene.

''Trebuie să vedem acum dacă (propunerea) va fi pusă în aplicare, însă nu este o coincidență faptul că planul a fost propus și convenit chiar la începutul acestei noi runde (a discuțiilor de pace de la Geneva)'', a mai spus Staffan de Mistura.

Asediată din 2013 de regimul lui Bashar al-Assad, Ghouta de Est este una dintre cele patru ''zone de dezescaladare'' instituite în acest an în anumite regiuni ale țării. Cu toate acestea, regimul sirian și-a intensificat de la jumătatea lunii noiembrie loviturile împotriva acestei regiuni, unde circa 400.000 de locuitori suferă de lipsă de hrană și de medicamente.


Pe 9 noiembrie, ONU a cerut evacuarea a 400 de bolnavi, din care 29 se aflau în pericol de moarte, în Ghouta de Est.

De atunci, ''nu a avut loc nicio evacuare'', a declarat marți la Geneva un purtător de cuvînt al Biroului ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA), Jens Laerke.

În pofida climatului de insecuritate, Programul Alimentar Mondial (PAM) a reușit să distribuie un ajutor alimentar către 110.000 de persoane în Ghouta de Est din septembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?