X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Misterul celor mai lungi urme de dinozaur a fost elucidat

20 noi. 2017,, 02:02   Ştiinţă şi IT
5798 0

Cercetătorii au descoperit că cele mai lungi urme de dinozaur descoperite pînă în prezent au fost lăsate de un sauropod care a trăit acum 150 de milioane de ani.

''Pista'' pe care au găsit-o în Plagne, un sat din munţii Jura (estul Franţei), în apropiere de Lyon, este lungă de 150 de metri şi conţine 110 de urme de paşi.

Bazîndu-se pe analize biometrice ale urmelor, specialiştii francezi au stabilit că animalul avea cel puţin 35 de metri lungime, cîntărea 35- 40 de tone, iar amprentele labelor sale măsurau între 94 şi 103 cm, scrie phys.org.

Avînd picioarele lungi de aproximativ 2,80 metri, acest animal se deplasa cu o viteză de 4 km/h.

În studiul publicat în revista Geobios, cercetătorii au afirmat că amprentele poartă cinci urme de degete eliptice, în timp ce mîinile prezintă cinci urme de degete circulare, dispuse într-un arc de cerc.


Urmele au fost lăsate de un dinozaur cu gît lung din familia sauropodelor, clasa dinozaurilor din care fac parte cele mai mari animale care au existat vreodată pe suprafaţa Pămîntului.

În vremea în care trăia acest saraupod, acum 150 de milioane de ani, la începutul ultimei ere din perioada Jurasicului, regiunea Plagne a fost acoperită de o mare adîncă şi caldă, presărată cu multe insule, cu vegetaţie suficientă pentru a furniza hrană unor astfel de creaturi.

Urmele au fost descoperite în 2009, dar abia acum s-a elucidat misterul lor. În această zonă au fost descoperite şi o serie de 18 paşi care se întindeau pe 38 de metri şi care au fost lăsate de un monstru carnivor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?