Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

CMC îl obligă pe Grozavu să stopeze construcția ilegală de pe „Calea Ieșilor” (FOTO)

3 noi. 2017,, 17:50   Capitala
4456 0

Autorizația pentru construcția unui obiectiv comercial în preajma mai mult blocuri de locuit de pe strada „Calea Ieșilor” din capitală urmează a fi suspendată, comunică Noi.md.

O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de Consiliul Municipal Chișinău, la propunerea președintelui fracţiunii PCRM şi a celor fără de partid în CMC, Vasile Chirtoca. Conform hotărîrii, primarul interimar al capitalei, Nistor Grozavu, urmează în termen de două zile să suspende autorizația de construcție semnată anterior.

Totodată, Consiliul a decis constituirea unei comisii de cercetare prealabilă despre existența elementelor justificative ale interesului local, premiselor economico-sociale, ecologice la declararea utilității publice a terenului respectiv. Cercetarea urmează să fie efectuată în termeni restrînși, iar după finalizarea ei, Consiliul va propune proprietarilor un alt teren în schimb sau, după caz, o altă formă de despăgubire, potrivit prevederilor în vigoare.

Precizăm că în luna iulie, CMC a aprobat o decizie cu privire la stabilirea unor restricții la executarea lucrărilor de construcții în interiorul cartierelor locative din municipiul Chișinău, precum și între casele situate de-a lungul străzilor și trotuarelor. Chiar și așa, toate instituțiile de resort ale Primăriei au dat acceptul pentru ridicarea obiectivului comercial de pe strada Calea Ieșilor, iar pe 28 august curent, primarul general interimar, Nistor Grozavu, a semnat autorizația de construcție.


Conform deciziei adoptate anterior, nu se admite construcția obiectivelor noi în spațiul din interiorul cartierelor locative, cu excepția următoarelor obiective: de sport și joacă, cu caracter cultural și artistic, locurilor de agrement și odihnă, nu mai înalte de 2 nivele. Astăzi, CMC a constatat că prevederile adoptate anterior au fost încălcate de conducere Primăriei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?