X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4021

SUA a comentat informația despre interceptarea convorbirilor telefonice ale lui D. Medvedev

18 iun. 2013,, 12:46   Externe
3364 0
Foto: gazeta.ru
Șeful aparatului Casei Albe Denis McDonough a calificat informațiile ex-agentului CIA Edward Snowden referitor la interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Dmitri Medvedev, în timpul summit-ului G-20, care a avut loc la Londra, în 2009, drept o exagerare.

Denis McDonough dă asigurări că în cadrul a astfel de evenimente serviciile de securitate iau toate măsurile posibile pentru a reduce amenințarea teroristă, păstrînd în același timp un echilibru între asigurarea securității și protecția drepturilor civile.

Între timp, fostul șef al Serviciului Federal de Securitate din Rusia Nikolai Kovalev consideră că ar trebui să ne așteptăm la continuarea acestui scandal.

Amintim, că ziarul britanic „The Guardian” a publicat informaţii potrivit cărora, în timpul summitului G20 din 2009, serviciile secrete americane din Marea Britanie ar fi interceptat comunicaţiile „strict confidenţiale” ale delegațiilor din Rusia, Turcia și Africa de Sud. Mai mult, serviciile secrete britanice, susținute de colegii lor americani au încercat să intercepteze convorbirile telefonice ale lui Dmitri Medvedev, la acea dată președinte al Rusiei. Edward Snowden nu a precizat dacă aceste încercări au fost reușite.

Fostul angajat al National Security Agency (NSA), Edward Snowden, refugiat acum la Hong Kong, a dezvăluit informații privind programul PRISM, folosit de administrația americană pentru a monitoriza comunicațiile electronice și telefonice. Relatările lui au provocat o reacție puternică în întreaga lume. Edward Snowden nu a exclus faptul că ar putea solicita azil politic în Rusia pentru a evita răzbunarea din partea autorităților americane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?