X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Presa rusă: Tamerlan Ţarnaev, teroristul de la Boston, a fost instruit în acţiuni teroriste chiar de americani, în Georgia

24 apr. 2013,, 16:52   Externe
3524 0
Foto: polit.ru
Tamerlan Ţarnaev, fratele mai mare suspectat de comiterea atentatului de la maratonul din Boston, s-a numărat printre cursanţii atelierelor de instrucţie ale serviciilor secrete din Georgia, organizate în colaborare cu SUA, scrie cotidianul rus „ Izvestia“, citînd surse din cadrul serviciilor de informaţii de la Tbilisi.

Documentele obţinute de presa rusă prezintă o serie de rapoarte întocmite de colonelul Grigori Cianturia, şeful Departamentului de contraspionaj din ministerul de Interne georgian, care avea sub observaţie activitatea organizaţiei „Caucasus Fund” (Fundaţia Caucaz). Această fundaţie a fost înfiinţată în 2008, imediat după conflictul ruso-georgian din Osetia de Sud, „pentru a ţine sub control procesele ce au loc în regiunea Caucazului de Nord“, notează publicaţia, şi este finanţată cu sprijinul direct al fundaţiei americane Jamestown din a cărui consiliu de administraţie a făcut parte şi Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate naţională al preşedintelui american Jimmy Carter. În rapoartele prezentate ministrului de interne Irakli Garibaşvili, şeful Departamentului de contraspionaj al Ministerului de Interne georgian, susţinea că „Fundaţia Caucaz şi Jamestown au desfăşurat în vara anului 2012 o serie de ateliere de lucru şi conferinţe pentru tinerii din Caucaz, inclusiv din Caucazul rus“.

Documentele obţinute de presa rusă arată că Tamerlan Ţarnaev, teroristul implicat în exploziile de la Boston, a fost prezent la mai multe dintre antrenamentele organizate de „Caucasus Fund” în perioada ianuarie – iulie 2012, cînd Tamerlan a fost plecat din SUA. Aici tinerii erau instruiţi, între altele, şi să pregătească acte teroriste. Serviciile secrete georgiene arată că începînd din 2008 „Caucasus Fund” s-a ocupat de recrutarea tinerilor din regiunea caucaziană pentru a-i folosi la destabilizarea situaţiei din Rusia, inclusiv prin atentate teroriste şi stimularea mişcărilor extremiste.

În perioada desfăşurării acestor campanii de racolare, fondul a cheltuit peste 2,3 milioane de dolari care au venit din partea finanţatorilor americani. Părinţii celor doi principali suspecţi ai atentatului de la Boston, interogaţi marţi în Daghestan de o delegaţie a ambasadei SUA la Moscova, au afirmat că fiul lor Tamerlan, ucis de poliţia americană săptămîna trecută, nu a intrat în contact niciodată cu reprezentanţi ai islamului radical, informează miercuri AFP.

La rîndul său, ministrul daghestanez de Interne, Abduraşid Magomedov, a declarat că „Tamerlan Ţarnaev nu a avut niciun contact cu separatiştii din Caucazul de Nord“. „Încercarea de a dovedi că Tamerlan a fost contaminat în Caucaz de ideile islamului radical este o tactică de a da vina pe alţii“, a mai spus el.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?