Tunisia

Președintele Tunisiei refuză ajutorul financiar oferit de UE
4 oct. 2023,, 04:00  
Președintele Tunisiei refuză ajutorul financiar oferit de UEPreşedintele tunisian, Kais Saied, a indicat luni seară că ţara sa a refuzat fondurile alocate de Uniunea Europeană Tunisiei, care, potrivit acestuia, sînt asemănătoare cu „mila” şi a căror sumă „derizorie” contravine acordului încheiat în iulie între cele două părţi. Comisia Europeană a anunţat pe 22 sept
Un cetățean al Tunisiei a încercat să treacă ilegal frontiera moldoromână
15 dec. 2022,, 09:00  
Un cetățean al Tunisiei a încercat să treacă ilegal frontiera moldo-românăPatrula Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni a surprins ieri, 14 decembrie, un bărbat în timp ce încerca să ajungă în mod fraudulos în România. Acesta a fost depistat chiar pe malul Prutului, avînd pregătită o barcă gonflabilă pentru a trece apele rîului. Din primele cercetări s-a constatat că este
Guvernul tunisian va fi condus de o femeie
11 oct. 2021,, 23:00  
Guvernul tunisian va fi condus de o femeieTunisia are de luni un nou guvern, la 11 săptămîni după demiterea precedentului cabinet de miniştri de către preşedintele Kais Saied, care şi-a arogat puteri depline pe 25 iulie, informează AFP. „Preşedintele republicii a promulgat un decret prin care este numit şeful guvernului şi membrii acestuia”, a anu
Tunisia Najla Bouden prima femeie mandatată cu formarea unui guvern
29 sep. 2021,, 23:30  
Tunisia: Najla Bouden, prima femeie mandatată cu formarea unui guvernPreşedintele tunisian Kais Saied a mandatat pentru prima dată o femeie, în persoana Najlei Bouden, cu formarea viitorului guvern al ţării, la două luni după demiterea precedentului cabinet, a anunţat miercuri preşedinţia de la Tunis, transmite AFP. Najla Bouden a fost 'mandatată să formeze un guvern în cel
În Tunisia a fost anulată carantina obligatorie pentru turiștii organizați
26 noi. 2020,, 07:44  
În Tunisia a fost anulată carantina obligatorie pentru turiștii organizațiAnterior străinii care veneau în Republica Tunisiană trebuiau să petreacă două săptămâni în carantină. Turiștii care aleg Tunisia și cumpără foaie de odihnă de la operatorul de turism nu vor mai trebui să stea două săptămâni în auto-izolare. Despre aceasta miercuri, 25 noiembrie, a anunțat RIA Novosti cu refe
Anunț important pentru moldovenii care pleacă în Tunisia
19 iul. 2019,, 13:20  
Anunț important pentru moldovenii care pleacă în TunisiaCetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Tunisiană urmează să aibă în vedere următorul lucru. Autoritățile tunisiene sînt ferm angajate în combaterea fenomenului terorist și, lunar, prelungesc starea de urgență. Se recomandă cetățenilor să manifeste prudență și s
Tunisia Anunț important pentru turiștii moldoveni
22 mar. 2019,, 14:50  
Tunisia. Anunț important pentru turiștii moldoveniImportant pentru moldovenii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Tunisiană. În conformitate cu informațiile publicate de către autorităților tunisiene, la data de 28 martie 2019, activitatea pe Aeroportul Internațional Carthage Tunis ar putea fi perturbată din cauza unei acțiuni d
Cum arată oraşul în care locuitorii trăiesc în peşteri FOTO
26 dec. 2018,, 03:32  
Cum arată oraşul în care locuitorii trăiesc în peşteri (FOTO) Matmata din sudul Tunisiei este un oraş mulţi trăiesc în locuinţe subterane. În anii 1970, aici s-au construit case la suprafaţă, dar mulţi localnici preferă să locuiască în casele lor tradiţionale. Matmata ar fi luat naştere în timpul războaielor, atunci cînd oamenii au încercat să găsească diverse căi pentr
Proteste violente în Tunisia
10 ian. 2018,, 21:01  
Proteste violente în TunisiaO persoană a murit, 50 de polițiști au fost răniți și peste 280 de persoane au fost arestate, în Tunisia, ca urmare a unor proteste violente generate de noile măsuri fiscale luate de autorități. Totodată, o sinagogă a fost incendiată. Protestele au început luni seara, cînd activiștii și politicienii au denunț
Dispută între Tunisia şi EAU din cauza femeilor tunisiene
25 dec. 2017,, 21:03  
Dispută între Tunisia şi EAU din cauza femeilor tunisiene Autorităţile din Emiratele Arabe Unite (EAU) au decis să interzică accesul în ţară femeilor cu paşapoarte tunisiene, de teama că unele dintre ele ar putea comite atacuri teroriste, măsură căreia Tunisia a răspuns prin suspendarea zborurilor companiei Emirates, relatează AFP. Autorităţile din EAU au invocat ch
A decedat un ministru după ce a alergat la un maraton
9 oct. 2017,, 05:00  
A decedat un ministru, după ce a alergat la un maratonMinistrul tunisian al Sănătăţii, Slim Chaker, a decedat, duminică, la vîrsta de 56 de ani, după ce a alergat aproape 500 de metri şi a ţinut un discurs la un maraton organizat în scop caritabil la Nabeul, informează Le Monde, preluat News.ro. Chaker s-a urcat în maşina sa după ce a alergat şi a ţinut discursu
Club de noapte închis din cauza unui remix interzis
5 apr. 2017,, 01:30  
Club de noapte închis din cauza unui remix interzisAutoritățile tunisiene au închis un club din apropierea stațiunii Hammamet după ce un DJ britanic a pus îndemnul la rugăciune pe ritmuri de muzică electronică. Incidentul s-a petrecut vineri, într-un club de noapte din Nabeul. După concertul care face parte din festivalului Orbital, mai multe videoclipuri în
O celulă teroristă a fost destructurată în Tunisia
4 ian. 2017,, 17:51  
O celulă teroristă a fost destructurată în TunisiaO celulă teroristă, care recruta tineri dornici să se alăture unor grupări islamiste, a fost destructurată de autorităţile din Tunisia, în cursul operaţiunilor antiteroriste iniţiate după atacul de la un tîrg de Crăciun din Berlin, comis de un cetăţean tunisian, notează site-ul France24. Cei 13 membri ai cel
Autoritățile britanice avertisment pentru cetățenii săi Părăsiți Tunisia imediat
10 iul. 2015,, 13:15  
Autoritățile britanice, avertisment pentru cetățenii săi: Părăsiți Tunisia imediat Marea Britanie îi avertizează pe cetăţenii săi care se află în Tunisia să părăsească imediat ţara şi pe cei care vor să meargă acolo să evite deplasarea. Există o foarte mare probabilitate ca un atac terorist să aibă loc din nou în statul din nordul Africii, precizează ministerul de Externe de la Lo
Președintele tunisian a decretat stare de urgență
5 iul. 2015,, 01:00  
Președintele tunisian a decretat stare de urgență Biroul Președintelui Tunisiei, Béji Caid Essebsi, a decretat sâmbătă stare de urgență după atentatul de săptămâna trecută din stațiunea Sousse, informează Reuters și AFP. "Președintele decretează stare de urgență în Tunisia și se va adresa națiunii începând cu orele 17:00 (16:00 GMT)", a declarat pe
Tunisia 12 persoane arestate în legătură cu atentatul de la hotelul din Sousse
2 iul. 2015,, 14:30  
Tunisia: 12 persoane arestate în legătură cu atentatul de la hotelul din Sousse Autoritățile tunisiene au arestat 12 persoane suspectate că ar avea legătură cu atentatul împotriva hotelului din stațiunea tunisiană Sousse și caută doi bărbați care s-au antrenat într-o tabără jihadistă împreună cu atacatorul, a declarat joi un oficial, relatează Reuters. Treizeci și opt de străin
Premierul Marii Britanii Țara trebuie să se pregătească pentru vestea că numeroși britanici au fost uciși în Tunisia
27 iun. 2015,, 23:00  
Premierul Marii Britanii: Țara trebuie să se pregătească pentru vestea că numeroși britanici au fost uciși în Tunisia Marea Britanie "trebuie să se pregătească pentru vestea că există un mare număr de britanici printre victimele sălbaticului atac din Tunisia", a declarat sâmbătă premierul britanic David Cameron, la finalul unei reuniuni de criză, convocate ca urmare a atentatului care a avut loc vineri în stațiunea tuni
Tunisiaatentat Au fost identificate 10 dintre cele 38 de victime
27 iun. 2015,, 21:00  
Tunisia/atentat: Au fost identificate 10 dintre cele 38 de victime Zece dintre cele 38 de victime ale atentatului sângeros care a avut loc vineri în Tunisia au fost identificate deocamdată, majoritatea dintre ele fiind cetățeni britanici, a anunțat sâmbătă Ministerul Sănătății al Tunisiei, citat de AFP. "Zece din totalul celor 38 de cadavre au fost identificate: su
Tunisiaatac Uniunea Europeană consideră vinovate organizațiile teroriste
19 mar. 2015,, 01:00  
Tunisia/atac: Uniunea Europeană consideră vinovate "organizațiile teroriste" Șefa diplomației europene Federica Mogherini a acuzat miercuri "organizațiile teroriste" pentru atacul comis la Muzeul Bardo din Tunis și soldat cu 19 morți, printre care 17 turiști străini, transmite Reuters. * În atacul de la Muzeul Bardo din Tunis au fost ucise 19 persoane, anunță premierul tunisian
Cel puțin opt turiști au fost uciși întrun atac asupra Muzeului Bardo din Tunis
18 mar. 2015,, 16:50  
Cel puțin opt turiști au fost uciși într-un atac asupra Muzeului Bardo din Tunis Cel puțin opt turiști, șapte străini și un tunisian, au fost uciși într-un atac comis miercuri asupra Muzeului Bardo din Tunis, iar alți turiști sînt ținuți ostatici în aceeași clădire, relatează agențiile internaționale de presă. Potrivit AFP, atacul a fost comis de cel puțin doi bărbați înarmați c
Republica Tunisiană a abolit regimul de vize pentru moldoveni
10 dec. 2014,, 11:00  
Republica Tunisiană a abolit regimul de vize pentru moldoveni Moldovenii, deţinători ai paşapoartelor simple şi biometrice nu mai au nevoie de viză pentru a intrat pe teritoriul Tunisiei. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că, începând cu data de 1 decembrie 2014, cetăţenii Republicii Moldova, titulari ai paşapoartelor simple şi bi
Tunisia
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002