Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Dinozaurii din specia Tyrannosaurus rex ar fi vânat în haite, la fel ca lupii

22 apr. 2021,, 02:00   Ştiinţă şi IT
3236 0

Tyrannosaurus rex, prezentat adesea drept regele solitar al dinozaurilor, ar fi fost de fapt un animal carnivor care obişnuia să vîneze în haite, precum lupiit.

O echipă de paleontologi de la Universitatea din Arkansas, Statele Unite, care a examinat un sit unde au fost descoperite rămăşiţele mai multor exemplare de Tyrannosaurus rex - în apropiere de monumentul naţional Grand Staircase-Escalante din sudul statului Utah - a ajuns la concluzia că aceşti dinozauri au murit cu toţii în aceeaşi locaţie, excluzînd ipoteza conform căreia fosilele ar fi fost aduse la un loc de ape, din mai multe zone înconjurătoare.

Kristi Curry Rogers, profesoară de biologie la Colegiul Macalester, a declarat că analiza geochimică efectuată de cercetători asupra sitului - unde au fost găsite de asemenea rămăşiţe aparţinînd mai multor specii de peşti, broaşte ţestoase şi alte specii de dinozauri - reprezintă un ''început bun'', însă a precizat că sînt necesare şi alte dovezi pentru a se putea stabili amploarea obiceiurilor sociale ale speciei.

''Este puţin mai dificil să putem fi foarte siguri că aceste date înseamnă că aceste exemplare de Tyrannosaurus au trăit împreună în vremurile bune'', a spus ea.

''Există posibilitatea ca aceste animale să fi trăit în vecinătate, fără a se deplasa împreună într-un grup social, şi să se fi reunit în jurul resurselor din ce în ce mai puţine pe măsură ce vremurile deveneau mai grele'', a explicat ea.

Situl din canionul din Utah a devenit cunoscut sub numele de cariera ''Rainbows and Unicorns'' (''Curcubee şi Unicorni'') începînd din anul 2014, cînd paleontologul Alan Titus de la Biroul de Administrare a Terenurilor a descoperit acolo un sit fosilifer.

Acesta este al treilea astfel de sit din America de Nord în care au fost găsite rămăşiţe de Tyrannosaurus rex, celelalte două fiind situate în Montana şi Alberta, Canada, ceea ce a condus, de asemenea, ipoteza că dinozaurii ar fi avut o viaţă socială mai extinsă decît se estimase iniţial. Însă, ipoteza a fost respinsă apoi pe baza argumentului că aceste vieţuitoare nu ar fi fost suficient de inteligente pentru a colabora şi a-şi coordona strategiile de vînătoare, aşa cum fac lupii.

Deb Haaland, numită secretar de interne al preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, a vizitat statul la începutul acestei luni pentru a analiza solicitările ca monumentele naţionale Bears Ears şi Grand Staircase-Escalante să fie readuse la dimensiunea anterioară după ce suprafaţa lor a fost redusă în timpul administraţiei fostului preşedinte Donald Trump. Acest demers ar oferi protecţie unei regiuni de o mare importanţă datorită informaţiilor preistorice pe care le conţine.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?