X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Important pentru beneficiarii ajutorului de Paște, care nu și-au primit banii

25 mai. 2019,, 14:25   Societate
3531 0

Beneficiarii alocațiilor financiare de Paște, în valoare de 600 de lei, care nu au reușit să primească banii pe parcursul lunilor aprilie – mai, se pot adresa în continuare la oficiile „Poștei Moldovei” pentru a-și ridica banii.

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale au declarat pentru Noi.md că informația precum că oficiile poștale refuză să aloce sumele de bani beneficiarilor care s-au adresat mai tîrziu este neveridică.

„Listele respective cu beneficiari și suma integrală au fost expediate la adresa Î.S. Poșta Moldovei spre achitare. Cauza poate fi alta - că beneficiarul respectiv, în perioada de plată, pînă în penultima zi lucrătoare a lunii aprilie, nu era la locul de domiciliu sau nu s-a adresat la oficiul poștal din subordinea întreprinderii. Sumele neplătite au fost returnate în contul CNAS și în luna mai direcționate din nou. Plata va fi direcționată pînă ce nu va ajunge la beneficiar”, au comunicat reprezentanții CNAS.

Potrivit instituției, în proiectul de lege aprobat de Guvern nu este prevăzut un termen limită pentru achitarea sumelor.

„Majoritatea beneficiarilor au primit plata respectivă în luna aprilie, către sărbătorile de Paște, dar cei care nu au reușit, o pot face acum”, au mai precizat reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale.


Menționăm că în contextul sărbătorilor de Paște, Guvernul au dispus acordarea unui ajutor în valoare de 600 de lei pentru circa 610 mii de persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?