Iurie Răileanu, despre primul și unicul muzeu al florilor din R. Moldova

Este pasionat de flori de cînd se ține minte, iar nu demult a renunțat la viața de chișinăuean și s-a mutat la sat, pentru a-și realiza marele vis.

Iurie Răileanu este fondatotul primului și unicului muzeu al florilor - „Casa Florilor”, care poate fi vizitat oricînd, de oricine, în satul Brănești, raionul Orhei, acolo unde l-am onorat și noi cu o vizită.

Aici domină liniștea, relaxarea și parfumul florilor, care te duc cu totul într-o altă lume - acolo unde nu există griji, probleme și doar pacea te înconjoară.

Vedeți mai jos varianta scrisă a interviului:

- Salutare, prieteni și bine v-am găsit la o nouă ediție a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md. Astăzi, am decis să schimbăm anturajul și am ajuns în satul Brănești, raionul Orhei, aici unde Iurie Răileanu a deschis primul și unicul muzeu al florilor din R. Moldova - „Casa Florilor”. Bună ziua și bine v-am găsit!

- Bună ziua și mulțumesc că nu m-ați trecut și pe mine cu vederea, pentru că știu că portalul d-voastră este foarte urmărit. Vreau să zic că, inițial, această idee nu a fost ca să fie un muzeu al florilor, dar eu mă ocupam cu selecția la Chișinău și nu-mi ajungea pămînt. Șase ari erau foarte puțini pentru a te manifesta, mii și mii de nuanțe de căpătat din nou și am căutat mai multe locații unde s-au simțit bine florile și mi-a plăcut foarte mult aici, pentru că e și traseul turistic, avem și rîul alături și o microclimă foarte favorabilă pentru flori. Mi s-au înmulțit foarte bine față de Chișinău. Pînă la urmă, vreau să zic că am colecționat, timp de 20 de ani, foarte multe nuanțe de iriși. De ce Muzeul Florilor și nu altceva? Se începe de la forma simplă sălbatică pînă la ultima formă de selecție unică, care poate fi căpătată prin selecții naturale. La mine selecția este naturală, nu prin ionizare, radiere. Și am căpătat nuanțe foarte frumoase. Cu o speranță am venit la Brănești și sper să mi se împlinească - de a căpăta un soi de iris care, la Florența, să fie cel mai frumos din lume.

- De ce anume la Brănești ați ajuns?

- Am fost și la Soroca, și la Telenești, și la Cahul, dar aici mi-a plăcut cel mai mult clima, cum am zis anterior. Microclima este foarte interesantă. Nu degeaba strămoșii noștri au ales Orheiul Vechi. Sîntem în zona turistică Orheiul Vechi, Brănești, Furceni, Trebujeni. Aici e o altă aură, o altă energie. Unde m-am născut eu, era exact așa: casa - sus, rîulețul - în vale și când am ajuns în acest loc mi-am zis că am ajuns acasă la părinți.

- Mi-ați mărturisit înainte de interviu ca ați renunțat la tot ce ați avut in capitală și ați venit cu traiul la sat. Veșnicia s-a născut la sat?

- Lucian Blaga a zis. Vreau să zic că ajungem la o vârsta atunci când partea materială nu mai contează practic deloc si rămânem doar cu valorile sufletești, ceea ce ține de morala noastră, de existența noastră. Sa ne dam seama pentru ce suntem chemați pe acest pământ, pentru ca partea materială nu o luam cu noi, dar rămânem cu ceea ce am făcut. Si daca mi-a reușit sa fac acest Muzeu al florilor, sa rămână pentru urmașii noștri ca un loc de agrement unde omul se poate odihni. Nu a fost ideea de a vinde bulbi de flori, dar a fost ideea de a face un loc, în care omul să vină si sa se recreeze. Desigur ca acum rămâne de format infrastructura, de amplasat scaune, foișoare.

- Povestiți atît de frumos despre ceea ce ați reușit sa realizați într-un termen relativ scurt. Vreau, totuși, sa ne faceți o excursie prin această grădina aromata si sa le facem pofta si celor care ne privesc sa vina sa viziteze Casa Florilor.

- Bine. Cu plăcere! Aceasta este partea materială de baza, de unde eu încep încrucișările. Abia încep să înflorească acum. Aici avem Helen Costume, Regele Roșu. Anul nașterii acestei flori este 2006, se numește și simplu, și compus, din cauza ca are aceasta dantela in jurul petalei, care este foarte consistentă. A început sa înflorească si Incendiare, are un ochișor negru in mijloc și roșu împrejur. Acesta puțin s-a ars la soare, dar acela e mai consistent, este baza mai puternică. In total, sunt 150 de nuanțe de Hemerocallis si baza mea e in jur de 80 de nuanțe. Va arat si unul acolo, care e selecția mea, este carte frumos. Uitați-va, aici a mai rămas un iris înflorit. In total am peste 800 de iriși - baza și o mie și ceva e selecția mea.nu i-am numărat pana la capăt.

- Cine vine sa viziteze Casa Florilor, de-obicei?

- Anul acesta am avut vizitatori oameni mai in vârsta, care la plecare mi-au mulțumit zicând ca s-au dus încărcați cu energie. Dar vine si foarte mult tineret, ei se comporta mai zgomotos, sunt mai gălăgioase, dar pleacă liniștiți.

- Deci, facem adevărate terapii.

- Da, se zice ca floarea e acea ființa de pe pământ care vorbește direct cu Dumnezeu.

- Cît de frumos! Ați primit si turiști in vizită?

- Da, desigur. Și anul acesta, și anul trecut. Sper ca mai spre toamnă să am și mai mulți, pentru că vom avea și un Festival al crizantemelor - „Valsul Crizantemelor”. Crizantemele sînt ultimele flori care înfloresc, apoi îngălbenesc copacii. Am peste 100 de nuanțe de crizanteme - cin Coreea, din Japonia, din Europa, dar încep cu cele vechi de la bunicile noastre - crizantemele mărunțele de toamnă, care ele rămîn, chiar și atunci cînd cade zăpada. Sînt de culoare albă, galbenă, roz - cele mai simple.

- Deci, practic tot anul împrejur avem ce vedea aici.

- Da. Începe și Assisi. Are un nume așa mai deosebit. Dacă înflorește tot este foarte spectaculos. I se zice floare de o zi, dar ea ănflorește timp de două luni. Deci, de luna aceasta și pînă în septembrie, noi avem înflorit Hemerocallisul, din luna octombrie e repetare de înflorire. Aici avem o linie de flox, încă nu e înflorită. E selecția mea. Vreau să spun că floxul este greu de îngrijit, dar e o minune adevărată, mai ales aroma seara. Miroase foarte frumos.

- Ce schimbări mai doriți să faceți aici?

- Schimbări nu vreau, decît infrastructura. Să fac cărările, foișoarele, zidurile și pentru că e greu să explici fiecăruia istoria florii, vreau ca lîngă fiecare colecție să amplasez un placat special pe care să scriu explicații, în trei limbi, ca omul să citească singur. Lîngă fiecare floare va fi denumirea ei, anul nașterii și cine a fost selecționerul. E foarte important.

- D-voastră cînd ați descoperit că sînteți un împătimit al florilor?

- Din copilărie. La țară aveam grădină și grădinuță. Sîntem patru frați în familie (două surori și doi frați). Ei aveau grijă de grădină, eu aveam grijă de grădinuță.

- Și plantați acolo flori?

- Aveam acolo acele barba împăratului, gherghinele, gladiolele și bujorii. Vreau să zic că, în 2013, după ce mama a murit, bujorii au dispărut. Se zice că bujorul este împăratul florilor și este considerat în Japonia ceva sfînt. Se zice că atunci cînd stăpînul a plecat, bujorul pleacă după el și m-am convins de asta cînd mama a decedat. Chiar în timpul Floriilor, s-au stins și au plecat. Floarea are suflet. Ni s-ar părea că e doar o plantă, dar uneori ele vorbesc cu mine, prin intuiție, prin transmitere de gînduri. Poate cuiva i se pare o banalitate sau aiureală, dar asta este corect. Îmi pare rău că în Moldova nu există cultura florilor. Cînd le spun că aceasta se numește Sabine Bauer se întreabă de ce așa, pe cînd ar putea fi și o Marie Drăgan, Marie Bieșu.

- Și ce fel de grădină fără trandafiri?

- Exact, este aici o alee. Am dedicat-o lui David Austin, care, la 53 de ani, a început să se ocupe cu selecția, și a căpătat niște soiuri noi de trandafir, cărora noi le spunem trandafiri englezi și sînt absolut inediți și căpătați de acest mare maestru în domeniul trandafirilor. În fața noastră îl avem pe William Shakespeare, extraordinar floribundă. Are și floarea în formă de bujor. El a căpătat acel soi vechi, care a fost pe timpul lui Rubens și, prin selecție, s-a întors la trandafirul de ceai, acel vechi. Și a căpătat soiuri noi de trandafiri, care erau pe tabloul lui Rubens. El era dispărut și l-a căpătat din nou. Foarte frumos este și Leonardo Da Vinci și îmi place foarte mult Vulcanica. Are mulți ghimpi, dar frumusețea lui e rară - galben cu roșu. Ceva deosebit de frumos.

- Cine vă ajută ca să mențineți această grădină atît de curată, aromată?

- Mai mult singur, pentru că alții nu prea cunosc florile și uneori în loc de buruian rup flori. Iată în partea stângă avem o colecție din șapte culori de Eremurus. A fost adus din Tibet și aclimatizat la noi, cu anii și acum se simte foarte bine la noi. E destul de decorativ. Este și o plantă energetic foarte puternică. Aici avem o plantație de crizanteme. La toamnă o să le vedeți. Abia le-am plantat și am și o parcelă foarte frumoasă cu cactuși, care, iarna, ei stau pînă la -40 grade Celsius. Nu avem treabă cu transportarea în casă.

- Și sînt înfloriți deja.

- Da, sînt înfloriți. Pînă acum, am două nuanțe de galben, dar mai vreau. Sînt și roșii, și roz. Interesant este că ei, toamna, se zbîrcesc, aruncă apa din frunze și se culcă la pămînt. Primăvara, în luna mai, se încarcă înapoi cu apă și se ridică. Ei încă sînt tineri, dar ajung pînă la 1,5 m înălțime. Aici am o mică Africă. Sus este Kniphofia, o plantă africană și jos avem cactușii. Am vrut să fac o mică grădină botanică privată, unde oamenii să vină să admire florile de pe toate continentele. Chiar dacă locuim în Moldova, să admire flori de pe toate continentele. Aici am un lac mai mic, unde am pus Prințesa de Burgundia. Nymphaea este extraordinar de frumoasă și înflorește pînă în luna decembrie. Irisul Spuria este tot atît de frumos. Cam astea sînt înflorite la moment. Mai avem și plante medicinale. Poate îmi va reuși să facem o grădină farmaceutică. Plantele farmaceutice ne tratează mai bine decît ceea ce cumpărăm de la farmacie.

- Natura în sine tratează.

- Da, dar trebuie să le cunoaștem.

- Vă mulțumim pentru această excursie și zic să ne întoarcem, pentru că mai am cîteva întrebări pentru d-voastră. După ce v-ați realizat marele vis, vă simțiți un om împlinit sau mai tindeți spre ceva?

- Tind, pentru că vreau să duc totul la un final perfect, dar perfecțiunea nu are margine. Muncesc în permanență pentru a face soiuri noi, a schimba platforma de design, de floribundă. Sper să încep din ianuarie să pot primi oaspeți, pentru că sînt flori care înfloresc și iarna, cum ar fi Steaua de Crăciun. Nu este acea stea care se pune la Crăciun în Europa, dar este o floare care înflorește în ianuarie.

- Cît de mult contează pentru d-voastră să faceți ceea ce vă place anume acasă?

- Este foarte interesant un singur lucru. Dacă Dumnezeu ne-a dat nouă să ne naștem în Moldova... Acesta este pămîntul nostru și este absolut inevitabil ca să fim aici. Mie îmi pare rău că unii pleacă peste hotare și muncesc acolo pentru a-și face o viață mai bună materială și cînd revin în RM își uită și limba. Am vorbit de multe ori - vorbesc cu mine în limba italiană. Le zic: „Stați puțin, vorbiți cu mine în limba maternă, nu mă nebuniți de cap”. E foarte bine să muncești peste hotare, dar dacă ar veni și am depune toți un efort, pentru a munci acasă, n-am pleca noi în Europa, dar am aduce Europa acasă.

- Și n-am mai spune că acasă e greu.

- Exact! Dar toți tind acasă, pentru că ajungem la o vîrstă cînd vrem să fim... Noi venim la cimitir de Paștele Blajinilor și îngrijim, dăm pomene. Restul anului, cimitirul este inundat de buruiene. Veniși, copii, acasă lîngă părinții voștri, lîngă bunei, la străbunii voștri care sînt îngropați și aveți grijă tot anul de cimitir, nu o dată pe an. Asta e foarte important, pentru că noi nu avem rezistența să ne menținem fără pămîntul acesta, pentru că dacă era să fii tu italian, te nășteai în Italia, dar tu te-ai născut în Moldova și Moldova nu este cu nimic mai urîtă decît Italia. A fost mai necăjită, dar nu e o problemă. Sper că „Casa Florilor” va înflori toată Moldova.

- Cu ce asociați cuvîntul „acasă”?

- Mirosul pîinii scos de mama din cuptor, cînd cocea opt tăvăli, dar bunica făcea o pîine atît de mare, încît trebuie să strice gura cuptorului ca să o poată scoate, pentru că creștea foarte mult. Și era o tradiție frumoasă în copilărie. Mama ne spunea că trebuie să fie liniște, să nu se certe nimeni, pentru că altfel nu va crește pîinea.

- Eu la final îmi întreb invitații de ce pentru ei nicăieri nu-i ca acasă, aceasta fiind și denumirea proiectului nostru.

- Dar eu aș întreba altfel: Cei care sînt peste hotare cred că acolo este mai bine decît acasă? Cum poate fi mai bine, dacă aici este rădăcina ta. Tu de aici ai pornit și asta este imposibil. Dacă tai rădăcinile, nici frunze copacul nu mai are. Asta e! Și da, mai bine decît acasă nu este nicăieri. Las să fie mai greu, dar e acasă.

- D-le Răileanu, eu vă mulțumesc pentru discuție și pentru primirea călduroasă și parfumată, pe care ne-ași oferit-o și vă urăm succes. Fie ca toate visurile pe care le aveți să se realizeze.

- Vă mulțumesc din suflet!

- Prieteni, aceasta a fost ediția de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md. Vă reamintesc, în cazul în care doriți să deveniți și voi eroii rubricii noastre, așteptăm să ne scrieți pe adresa de email acasa@noi.md sau pe rețelele de socializare. Pînă la noi întîlniri!

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.