Temperaturi alarmante: Europa, lovită de caniculă

Temperaturi alarmante: Europa, lovită de caniculă

O caniculă de o precocitate fără precedent după 1947 s-a abătut luni asupra Europei, cu temperaturi care ar putea să depăşească 40 de grade Celsius în această săptămînă, stabilind noi recorduri de căldură.


Valul de căldură provine din Sahara şi a determinat autorităţile naţionale să-şi avertizeze populaţiile, în contextul în care modificările climatice, asociate emisiilor de gaze cu efect de seră, reprezintă un fenomen climatic ce era în trecut excepţional, dar care se va repeta în anii următori, au anunţat oamenii de ştiinţă.


"Soarele ar putea să strălucească fără întrerupere, mult aer fierbinte va veni din Africa", afirmă Sabine Krueger de la Serviciul german de meteorologie DWD, potrivit căreia sudul Europei va fi deosebit de afectat de caniculă.


Alerta de caniculă de nivel "portocaliu" a fost emisă de Meteo-France luni dimineaţă pentru Regiunea Pariziană. Francezii îşi amintesc şi acum valul de caniculă extremă din 2003 care a provocat moartea a peste 15.000 de oameni.


"Am închis toate ferestrele înainte de a pleca la serviciu şi am luat cu mine sticle izoterme pentru a mă hidrata bine", a declarat Marie-Astrid Barat, o femeie de 30 de ani care locuieşte la Paris, în condiţiile în care vîrful de caniculă este aşteptat în Franţa în zilele următoare.


Pe esplanada Trocadero, turiştii poartă pălării şi umbrele de soare, la mică distanţă de emblematicul Turn Eiffel, ai cărui administratori i-au avertizat pe vizitatori prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter: "#Caniculă. Prieteni vizitatori, va fi foarte cald în această săptămînă! Protejaţi-vă de soare, hidrataţi-vă cu regularitate şi faceţi o pauză în timpul vizitei".


În Spania, agenţia naţională de meterorologie (AEMET) a emis luni o serie de recomandări obişnuite pentru episoadele de caniculă (hidratare, pălării şi evitarea exerciţiilor fizice în miezul zilei), dar şi un avertisment legat de "un risc extrem" de incendii în anumite regiuni din Catalonia, Aragon, Navarra şi Extremadura.


Însă temperaturile cele mai ridicate sînt aşteptate în zilele următoare.


Potrivit AEMET, temperaturile ar trebui să depăşească probabil 40 de grade Celsius în anumite zone din centrul, sudul şi nord-estul ţării şi să atingă chiar 42 de grade Celsius în Valea Ebrului joi, vineri şi sîmbătă.


Germania ar putea să se confrunte la jumătatea săptămînii cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate în ultimii 70 de ani, recordul pentru luna iunie datînd din 1947, cînd termometrul a indicat 38,2 grade Celsius la Frankfurt.


În Austria, agenţia de meteorologie ZAMG a prevenit populaţia în legătură cu riscurile de furtuni violente, cu temperaturi ce vor urca pînă la 37 de grade Celsius.


Canicula va ajunge şi în sudul Suediei începînd de marţi, iar temperaturile vor depăşi în timpul zilei pragul de 30 de grade Celsius în Danemarca şi Suedia meridională.


Marea Britanie se aşteaptă la "furtuni violente", pentru care meteorologii au emis avertismente valabile în zilele de luni şi marţi.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load