Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Schimb dur de replici între Netanyahu şi Erdogan

24 iul. 2018,, 22:01   Externe
2865 0

Erdogan a declarat marţi dimineaţă că legea adoptată săptămîna trecută de parlamentul israelian care defineşte Israelul ca fiind 'statul-naţiune al poporului evreu' legitimează oprimarea şi arată că Israelul este o ţară 'rasistă şi fascistă'.

În opinia preşedintelui turc, Israelul s-a dovedit a fi un 'stat terorist' prin faptul că îi atacă cu tancuri şi artilerie pe palestinieni şi că spiritul lui Adolf Hitler a reapărut în rîndul unora dintre demnitarii israelieni.

Netanyahu a replicat la scurt timp. ''Erdogan masacrează sirieni şi kurzi şi aruncă în închisoare mii de oameni din propriul său popor. Criticile acestui mare democrat la adresa legii privind statul-naţiune sînt cel mai frumos compliment care putea fi făcut'', a spus Benjamin Netanyahu.

Legea respectivă stipulează că 'Israelul este patria istorică a poporului evreu şi acesta are un drept exclusiv la autodeterminare în el'.

Actul normativ, adoptat cu 62 de voturi 'pentru' şi 55 'împotrivă', prevede îndeosebi că ebraica devine singura limbă oficială a Israelului, după ce araba avea un statut identic cu cel al limbii ebraice, şi declară că 'aşezările evreieşti (în Israel) ţin de interesul naţional'.

Textul amendat afirmă că 'statul consideră că dezvoltarea de aşezări evreieşti ţine de interesul naţional şi că statul va lua măsuri pentru a încuraja, pentru a face să progreseze şi să slujească acest interes'. În precedenta versiune, proiectul de lege evoca posibilitatea înfiinţării de localităţi rezervate exclusiv evreilor, ceea ce îi excludea pe cetăţenii arabi israelieni, care reprezintă 17,5% din populaţia totală israeliană, evreiască într-o majoritate foarte puternică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?