Rusia vrea să ceară despăgubiri Ucrainei pentru Crimeea

Rusia vrea să ceară despăgubiri Ucrainei pentru Crimeea

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a cerut comisiilor parlamentare de profil să calculeze pierderile economice suportate de Crimeea în perioada în care s-a aflat în componenţa Ucrainei pentru ca Rusia să poată solicita despăgubiri de la Kiev, informează mass-media ruse, între care agenţiile de presă TASS, Interfax şi publicaţia Vzgliad, potrivit agerpres.


El a formulat această iniţiativă la reuniunea comună a Consiliului Dumei de Stat şi Consiliului de Stat al Crimeei.


‘Ucraina a tratat Crimeea foarte, foarte incorect: au fost încălcate drepturile fundamentale ale cetăţenilor – dreptul la exprimare în limba maternă, la educaţie în limba maternă. (Ucraina) a distrus economia din Crimeea şi Sevastopol’, a declarat Volodon, denunţînd o ‘politică distructivă’ a Kievului faţă de Crimeea.


‘Şi prin structurile noastre parlamentare europene, vom obliga Ucraina să plătească despăgubiri pentru pierderile pricinuite Crimeei în aceşti 25 de ani’, de după destrămarea URSS, a afirmat preşedintele Dumei de Stat, în aplauzele celor prezenţi.


Potrivit şefului legislativului rus, această problemă ar trebui abordată ‘fără întîrziere’.


Crimeea, care după destrămarea URSS a rămas în componenţa Ucrainei independente, a fost alipită Rusiei în martie 2014 în urma unui referendum nerecunoscut de Kiev şi de comunitatea internaţională. Ucraina, la fel şi Occidentul, califică drept o anexare alipirea peninsulei la Federaţia Rusă.


Crimeea a aparţinut Rusiei din 1783 pînă în 1954, cînd secretarul general al CC al PCUS de atunci, Nikita Hruşciov, a decis să transfere peninsula către RSS Ucraineană, aminteşte presa rusă.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load