Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Prețurile alimentelor au crescut cu 80% în Venezuela

14 mai. 2020,, 21:03   Externe
3152 0

În plină pandemie, populaţia Venezuelei supravieţuieşte sub pragul sărăciei. Prețurile alimentelor au crescut cu 80 la sută de la începutul carantinei, iar carburanții sînt raționalizați de guvern. BBC a realizat un reportaj în care a arătat greutățile prin care trec cetățenii Venezuelei.

Rafael Barrios Armas este un chirurg de 71 de ani din Caracas. Medicul este nevoit să stea în rînd toată noaptea pentru a face plinul de benzină, ca a doua zi să poată ajunge la lucru. Adeseori, se termină carburanții înainte ca să-i vină rîndul, scrie publika.md.

”Dimineață trebuie să operăm un pacient care are cancer rectal. Avem nevoie de benzină, să putem ajunge la clinică, să ne tratăm pacienții. Cancerul nu se oprește”, a spus chirurgul, Barrios Armas .

Chirurgul spune că situația în spitale de stat este deosebit de gravă, întrucît nu există niciun echipament funcțional de radioterapie.

O altă poveste cutremurătoare relatată de BBC este cea a Soniei Pantes, o profesoară care pe timp de pandemie a rămas fără salariu. În ultima jumătate de lună femeia a cîștigat un salariu de 380 de mii de bolivari, echivalentul a doar 1,5 dolari.


”Mor, încet-încet, pentru că știu că nu mănînc suficient. Uneori nu mănînc, ca să mănînce fetița mea. Cînd guvernul îi ia salariul unui profesor, nu-i iau leafa, ci mîncarea din fața copiilor profesorului”, a spus profesoara, Sonia Pantes.

Potrivit ONU, o mare parte a populației Venezuelei suferă de malnutriție, fiecare al cincilea spital nu are apă curentă, iar peste 70 la sută din doctori au plecat din țară. Bilanțul oficial al pandemiei în această țară este mic. Puțin peste 400 de cazuri au fost înregistrate, experţii însă consideră că autoritățile de la Caracas ascund proporțiile tragediei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?