Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Președintele Ucrainei i-a demis pe șeful serviciului de securitate și pe procurorul general

18 iul. 2022,, 08:45   Externe
3527 0

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a demis pe șeful serviciului securității interne (SBU), Ivan Bakanov, și pe procurorul general, Irina Venediktova, potrivit unui decret prezidențial.

Ambii oficiali rămași fără funcție sînt acuzați că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile.

Ivan Bakanov a fost concediat în temeiul articolului 47 din Statutul disciplinar al forțelor armate ale Ucrainei, care se referă la „neexecutarea (îndeplinirea necorespunzătoare) a îndatoririlor oficiale, care are ca rezultat victime umane sau alte consecințe grave sau creează premisele unei amenințări cu astfel de consecințe”, scrie The Guardian.

Această normă a fost votată de Rada Supremă abia în mai 2022 și îi dă președintelui dreptul, în perioada legii marțiale, „de a lua o decizie privind înlăturarea unui funcționar din funcția pe care o deține, numirea în funcție și eliberarea din funcție se atribuie atribuțiilor sale”.

Potrivit legii, numirea procurorului general și a șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei este autoritatea Radei Supreme , deși se face la cererea președintelui. Constituția nu prevede prerogativele președintelui de a suspenda sau înlătura șefii Serviciului Național de Securitate al Ucrainei.


Printr-un alt decret, Zelenski a încredințat îndatoririle procurorului general procurorului general adjunct Oleksei Simonenko.

Pe de altă parte, șeful serviciului de informații interne care era responsabil de regiunea Crimeea a fost arestat. Bărbatul, care fusese demis din funcție în martie 2022, este acuzat că a colaborat cu forțele ruse și că le-a dat documente secrete.

Ivan Bakanov fusese numit în fruntea SBU în 2019, după ce Zelenski a cîștigat alegerile, și era considerat ca fiind un apropiat al președintelui.

Ulterior, Zelenski a explicat că a luat aceste măsuri întrucît peste 60 dintre subalternii celor doi oficiali acționau împotriva intereselor Ucrainei, iar asta pune la îndoială calitățile lor de conducători ai instituțiilor respective.

Aceste demiteri sînt de departe cele mai răsunătoare evoluții politice care au loc la Kiev de la invadarea Rusiei la 24 februarie, scrie Reuters.

Într-o postare pe contul de Telegram, Zelenski a explicat că i-a concediat pe înalții oficiali deoarece s-a dovedit că mulți membri ai instituțiilor pe care le conduceau au colaborat cu Rusia, o problemă care se înregistrează și în alte agenții guvernamentale, a menționat Zelenski.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?