X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Mii de medici din Marea Britanie au intrat de azi în grevă

13 iul. 2023,, 14:30   Externe
2554 0

Mii de medici din Marea Britanie au început astăzi o grevă de cinci zile, o mobilizare de o durată fără precedent, pentru a cere o creştere a salariilor în plină criză a costului vieţii.

Aceasta este cea mai lungă mobilizare continuă din istoria NHS, serviciul britanic de sănătate public, care a marcat recent cea de-a 75-a aniversare, potrivit sindicatului BMA (British Medical Association).

În Marea Britanie, „medici juniori” reprezintă aproximativ jumătate dintre medicii din spitale, de la medici tineri abia ieşiţi din universitate pînă la practicieni cu peste opt ani de experienţă.

„Inflexibilitatea totală” a guvernului este „derutantă” şi „în cele din urmă distructivă pentru oricine doreşte ca listele de aşteptare să scadă şi ca personalul NHS să crească”, spun medicii, transmite Noi.md cu referire la news.ro.

Cînd a fost anunţată la sfîrşitul lunii iunie, un purtător de cuvînt al Ministerului Sănătăţii a calificat această nouă grevă „extrem de dezamăgitoare”, argumentînd că „aceste cinci zile de grevă ar provoca perturbări majore pentru pacienţi şi ar pune presiune asupra celorlalte categorii ale personalului NHS”.


Guvernul consideră că grevele ar trebui suspendate în aşteptarea negocierilor şi a spus că este „gata să continue discuţiile dacă greva este anulată”, iar greviştii renunţă la „cererile lor salariale nerezonabile”.

Sindicatul BMA spune că medicii juniori au pierdut 26% din salariu în termeni reali din 2008, cînd a fost impus un pachet de austeritate serviciilor de sănătate. Sindicatul cere o majorare a salariilor cu 35%, la care guvernul se opune.

6
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?