X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Migranţi: Nou record de traversări ilegale ale Canalului Mînecii

12 noi. 2021,, 22:30   Externe
2735 1

Aproximativ 1.000 de migranţi au ajuns în 24 de ore în Marea Britanie traversînd cu mici ambarcaţiuni Canalul Mînecii, un nou record în actuala criză, relatează vineri dpa, citînd presa britanică.

Mai mulţi copii s-au numărat între sutele de oameni aduşi în portul Kent după ce au fost recuperaţi de pe mare de echipajele de salvare, care au fost ocupate întreaga zi cu intervenţiile, scrie agerpres.ro.

Pînă acum, în actuala criză a migranţilor peste Canalul Mînecii, adică de la intensificarea trecerilor ilegale ale graniţei maritime dintre Franţa şi Marea Britanie, recordul cotidian era de 853 de migranţi, raportaţi săptămîna trecută.

Traversarea este periculoasă din cauza curenţilor şi traficului intens, cel puţin doi oameni pierzîndu-şi viaţa şi mai mulţi fiind daţi dispăruţi în ultimele săptămîni.

Ministerul britanic de Interne a calificat vineri drept "inacceptabil" numărul acestor traversări ilegale dinspre Franţa.

"Publicul britanic s-a săturat să vadă oameni murind în timp ce grupuri criminale fără scrupule profită de mizeria lor", a declarat un purtător de cuvînt al Ministerului, asigurînd pe de altă parte că un controversat proiect de lege privind reforma sistemului de azil "va repara sistemul distrus care îi încurajează pe migranţi pe această rută mortală", a consemnat AFP.

Traversările ilegale creează cu regularitate tensiuni între Paris şi Londra, autorităţile britanice considerînd insuficiente eforturile întreprinse de partea franceză pentru a-i opri pe migranţi, în pofida acordării de ajutoare financiare. Guvernul britanic a acceptat să plătească Franţei milioane de lire pentru întărirea securităţii pe coasta sa nordică.

De la începutul acestui an, peste 22.000 de migranţi au reuşit să traverseze Canalul Mînecii, iar alţi trei au murit şi patru au fost daţi dispăruţi în această tentativă. În 2020, şase persoane au murit şi trei au fost date dispărute.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?