Italia ar putea fi exclusă de la Jocurile Olimpice

Italia ar putea fi exclusă de la Jocurile Olimpice

Comitetul Internaţional Olimpic a expediat un email Comitetului naţional olimpic italian (CONI) în care îşi exprimă preocuparea faţă de proiectul de lege care pune în cauză independenţa CONI şi ar putea antrena excluderea Italiei de la Jocurile Olimpice, informează AFP.


În email-ul respectiv, dat publicităţii marţi de cotidianul Corriere della Serra, CIO îşi exprimă „preocupările serioase” faţă de proiectul de decret-lege care, dacă va fi adoptat, „va afecta în mod clar autonomia CONI”.


„Apartenenţa la mişcarea olimpică îţi impune să fii în conformitate cu Charta olimpică”, a reamintit CIO, care consideră că adoptarea textului respectiv ar pune CONI într-o poziţie „neconformă cu principiile Chartei olimpice”.


În scrisoarea sa adresată lui Giovanni Malago, preşedintele CONI, James Macleod, directorul pentru relaţii cu Comitetele naţionale olimpice (CNO), sugerează amendamente la proiectul de decret şi subliniază că forul olimpic italian nu trebuie, aşa cum prevede textul iniţial, „să fie reorganizat prin decizii unilaterale ale guvernului”.


CIO propune, de asemenea, organizarea unei reuniuni cu responsabili CONI, săptămîna aceasta la Lausanne, pentru „a ajuta la reglarea problemei”, scrie Agerpres.


Tensiunile dintre CONI şi CIO au apărut la mai puţin de două luni după desemnarea candidaturii Milano/Cordina d’Ampezzo drept cîştigătoare în cursa pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, în detrimentul capitalei Suediei, Stockholm.


În 2015, pentru un caz de ingerinţă, CIO a suspendat Comitetul naţional olimpic din Kuweit, ţară ai cărei sportivi au participat la JO 2016 de la Rio sub drapel neutru, înainte ca suspendarea să fie ridicată luna trecută.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load