X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

China a aprobat a 13-a marcă înregistrată Ivanka Trump

30 mai. 2018,, 00:27   Externe
3097 0

Ivanka Trump, fiica preşedintelui american Donald Trump, şi-a înregistrat cinci mărci în China, cu cîteva zile înainte de ridicarea de către tatăl său a restricţiilor împotriva unui grup chinez, relevă documente oficiale citate marţi de AFP.

Cele cinci mărci au fost înregistrate la 7 mai, cu o săptămînă înainte de adoptarea de către Donald Trump a unui ton mai conciliant faţă de gigantul telecomunicaţiilor ZTE, vizat de sancţiuni americane şi aflat în centrul unor negocieri între Beijing şi Washington în vederea evitării unui război comercial.

Potrivit asociaţiei americane anticorupţie Citizens for Responsibility and Ethics in Washington (Crew), care a făcut publice o serie de documente chineze prin care a fost oficializată atribuirea mărcilor, aceste autorizări "ridică potenţiale probleme etice".

Cererile au fost depuse în martie 2017 şi în urma aprobării lor Ivanka Trump obţine dreptul exclusiv de a-şi înscrie numele pe produsele sale, care includ covoraşe de baie, haine şi păturici pentru bebeluşi. O a şasea marcă a beneficiat de recunoaştere preliminară la 6 mai.

Ivanka Trump este consilieră a tatălui său, dar continuă să beneficieze de pe urma vînzării de produse ale societăţii sale, dintre care o parte deloc neglijabilă sînt fabricate de întreprinderi chineze. Compania sa deţine deja peste zece mărci în China şi alte cîteva solicitări sînt în curs de autorizare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?