Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Britanicii care își fac vacanțele în Europa, după Brexit vor achita o taxă

15 dec. 2018,, 13:32   Externe
2535 0

Britanicii care vor vrea să își petreacă vacanțele în Europa, după Brexit, vor trebui să achite o taxă de 7 euro.

Acesta va fi costul presupus de noul program fără viză, valabil trei ani, care va intra în vigoare în 2021, au anunțat oficialii de la Bruxelles.

Pe lîngă taxa de 7 euro, britanicii vor trebui să se pre-înregistreze pentru a putea călători fără vize. Acest program va fi asemănător cu cel din SUA, unde turiștii britanici trebuie să se înregistreze înainte de a călători, dar nu au nevoie de viză.

Uniunea Europeană a început deja să implementeze acest sistem, în care turiștii din anumite țări care nu au nevoie de viză sînt obligați să se înregistreze înainte de a putea călători.

Premierul britanic Theresa May a declarat vineri că vor avea loc noi discuţii cu Uniunea Europeană în următoarele zile pentru a obţine mai multe garanţii asupra acordului privind Brexit-ul, la sfîrşitul unui summit european la Bruxelles, relatează AFP.


''Discuţiile cu colegii mei de astăzi au arătat că este posibil să existe clarificări suplimentare'', a declarat şefa guvernului britanic pentru presă. ''Vom avea discuţii în zilele următoare'', a adăugat ea.

Liderii celor 27 de state au reafirmat joi că acordul de ''divorţ'', negociat timp de 17 luni cu UE şi puternic contestat de deputaţii britanici care trebuie să-l ratifice, ''nu poate fi renegociat''.

Cu toate acestea, liderii europeni au ţinut să reamintească în ''concluziile'' summitului că aşa-numitul "backstop", soluţia imaginată pentru a împiedica revenirea unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, aflat în centrul dezbaterilor din Regatul Unit, urmează să se aplice doar ''temporar''. Ei s-au declarat ''hotărîţi să acţioneze rapid'' pînă pe 31 decembrie 2020, sfîrşitul perioadei de tranziţie care va urma ieşirii Marii Britanii din UE, pentru a evita punerea în aplicare a acestei măsuri.

Concluziile summitului UE, menite să-i liniştească pe deputaţii britanici, ''au un statut legal şi sînt, prin urmare, binevenite'', a salutat Theresa May, în timp ce surse europene au afirmat că acest text nu are caracter obligatoriu.

Însă deputaţii britanici ''vor avea nevoie de asigurări suplimentare'', a pledat Theresa May pentru a justifica continuarea discuţiilor.

''Am avut o discuţie aprinsă cu Jean-Claude Juncker'', a confirmat premierul britanic, întrebată în legătură cu imaginile în care se putea vedea o întîlnire tensionată cu preşedintele Comisiei Europene, care a reproşat joi Regatului Unit că are solicitări prea vagi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?