Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Azerbaidjanul și Statele Unite au discutat despre negocierile privind un tratat de pace cu Armenia

22 dec. 2022,, 23:55   Externe
1483 0

Asistentul președintelui Azerbaidjanului, șeful Departamentului de politică externă al Administrației Prezidențiale, Hikmet Hajiyev, a purtat o conversație telefonică cu consilierul prezidențial al SUA pentru afaceri de securitate națională, Jake Sullivan. Despre asta a anunțat însușii Hikmet Hajiyev pe pagina sa Twitter.

„Am analizat legăturile bilaterale, problemele de securitate regională, normalizarea relațiilor și negocierile privind un tratat de pace între Azerbaidjan și Armenia. Am exprimat hotărîrea Azerbaidjanului de a avansa agenda regională de pace”, a scris Hajiyev.

Anterior, Ministerul de Externe din Azerbaidjan și-a declarat angajamentul pentru pace și stabilitate regională și a cerut comunității internaționale să convingă Armenia să răspundă propunerii oficiale de la Baku de a opri provocările și de a găsi o soluție diplomatică pașnică la toate problemele în cadrul relațiilor interstatale dintre cele două ţări.

Ministrul Afacerilor Externe azer, Jeyhun Bayramov, a spus că Azerbaidjanul este hotărît să stabilească relații bilaterale cu Armenia pe baza recunoașterii reciproce și a respectului pentru suveranitatea, integritatea teritorială și inviolabilitatea granițelor, pentru a înlocui pagina conflictului cu una de relații reciproc avantajoase, cooperare, relații normale de vecinătate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?