Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Șeful Moldovagaz, despre scumpirea metanului: „E argumentată și afectează un număr infim de șoferi”

23 ian. 2022,, 16:15   Economie
3149 2

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a venit cu mai multe precizări după ce prețul la gaz metan s-a majorat brusc, ajungînd la 17,60 lei. Acesta face referire la datele statistice care arată că din cele peste 1 milion de mașini din Moldova, circa 20 de mii folosesc metanul ca și combustibil, iar jumătate din aceasta pot folosi și benzina.

Totodată, acesta atrage atenția asupra structurii vînzărilor pe tip de carburanți și subliniază că „creșterea prețurilor la metan este obiectivă ca parte a tendinței generale de creștere a prețurilor pentru toate tipurile tradiționale de combustibil,”, spune Ceban, transmite Noi.md cu referire la unimedia.info.

„Din numărul total de vehicule din Moldova, care este de peste 1 milion de unități (date pentru 2020), doar aproximativ 20 de mii de vehicule folosesc metanul ca și combustibil pentru motor. Mai mult de jumătate din cele 20.000 de vehicule sînt cu un combustibil dublu și pot folosi în egală măsură benzina ca combustibil principal.

Conform datelor ANRE, structura vînzărilor pe tip de carburanți angro și cu amănuntul în anul 2020 este următoarea:

1. Benzină - 12%


2. Combustibil diesel - 75%

3. Propan - 10%

4. Metan - 3%

Ca parte a tendinței generale de creștere a prețurilor pentru toate tipurile tradiționale de combustibil, creșterea prețurilor la metan este argumentată.

În contextul liberalizării pieței gazelor naturale, stabilirea prețurilor pentru gazul natural comprimat (metan) este rezultatul unei evaluări a factorilor de piață, inclusiv a așteptării unei creșteri a costului de achiziție a gazelor naturale ca resursă principală. Acest lucru permite companiei să răspundă mai flexibil la toate schimbările și să ia decizii operaționale.

La prețul actual pentru metan de 17,60 lei pe 1 metru cub acest tip de combustibil nu-și pierde din relevanță și este competitiv față de carburanții tradiționali: motorină - 19,50 lei pe 1 litru și benzină - 22,50 lei pe 1 litru.

Fiecare proprietar de autoturism din Republica Moldova are libertatea deplină de a alege combustibilul pentru autovehiculele sale, avînd în vedere varietatea de produse și rețeaua extinsă de benzinării din toată țara” a explicat Ceban.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?