Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Priorităţile Moldovei ca preşedinte al Comunităţii Energetice, reiterate la Bruxelles

21 feb. 2019,, 10:40   Economie
2124 0

Priorităţile Moldovei în calitate de preşedinte în exerciţiu al Comunităţii Energetice (CE) au fost reiterate în cadrul reuniunii Plenarei parlamentare a CE, la Bruxelles, transmite Noi.md.

Evenimentul a avut loc sub copreşedinţia Moldovei şi a Parlamentului European, la el fiind prezentă o delegaţie reprezentativă a Parlamentului ţării noastre, din componenţa căruia au făcut parte deputaţii Eugen Carpov şi Ştefan Creangă, aleşi, recent, în calitate de directori ai ANRE.

Potrivit serviciului de presa al Parlamentului, în cadrul acestei platforme, alcătuite din Parlamentul European şi parlamentele statelor contractante ale Comunităţii Energetice, au fost reiterate priorităţile Republicii Moldova în calitatea sa de deţinătoare a Preşedinţiei rotative a Comunităţii Energetice, începînd cu 1 ianuarie 2019, printre care: asigurarea unei politici mai consistente privind producerea şi consumul energiei sustenabile; adoptarea priorităţilor Comunităţii Energetice către anul 2030 pentru energia regenerabilă, eficienţa energetică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; finalizarea negocierilor şi adoptarea amendamentelor la Tratatul Comunităţii Energetice pentru asigurarea obiectivelor pieţei energetice comune; consolidarea securităţii de livrare în regiune şi soluţionarea disputelor în domeniul energetic pe platforma Centrului de soluţionare a disputelor şi negocierilor din cadrul Secretariatului Comunităţii Energetice.

În cadrul reuniunii de la Bruxelles au fost, de asemenea, prezentate prevederile mai multor acte legislative din Pachetul privind energia curată a Uniunii Europene, precum şi evidenţiat rolul legislativelor în promovarea progreselor în sfera eficienţei energetice, importanţa implicării sectorului privat şi sporirii gradului de conştientizare a consumatorilor.

În acelaşi timp, au fost abordate mai multe aspecte practice menite să contribuie la implementarea priorităţilor Moldovei în cadrul Comunităţii Energetice.
Următoarea reuniune a Plenarei parlamentare a Comunităţii Energetică urmează să se desfășoare la Chișinău pe data de 12 decembrie 2019.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?