Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Prețul gazelor din Europa a scăzut la minimul ultimilor doi ani

25 mai. 2023,, 15:30   Economie
3215 1

Contractele futures de gaze pentru luna iunie pe indicele TTF, cel mai mare hub din Europa, au scăzut la minimul ultimilor doi ani în timpul tranzacțiilor din 25 mai.

Prețurile au coborît sub 300 de dolari pe mia de metri cubi pentru prima dată din 20 mai 2021, potrivit datelor de la bursa ICE.

În punctul cel mai scăzut, prețul a coborît la 297 de dolari pe mia de metri cubi (aproape minus 4 procente de la începutul zilei).

Costul gazelor în Europa a scăzut constant din septembrie 2022. Imediat după oprirea exporturilor prin principala rută de aprovizionare a regiunii, Nord Stream, prețul a urcat vertiginos la 3.500 de dolari pe mia de metri cubi. De atunci, combustibilul a devenit de zece ori mai ieftin.

Principalul motor al prețului este în prezent reprezentat de condițiile meteorologice favorabile din Europa și de gradul ridicat de umplere a instalațiilor locale de stocare a gazelor. De asemenea, pentru a rezolva problema aprovizionării cu gaz din cauza opririi aproape totale a exporturilor din Rusia în luna mai, UE a lansat un mecanism comun de achiziție de combustibil. Măsura va reduce volatilitatea prețurilor observată în anii precedenți. Experiența a fost atît de reușită încît țările europene au început să facă planuri pentru achiziții comune și pentru alte materii prime, în special pentru hidrogen, scrie Financial Times.

6
1
0
6
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?