X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Moldova a reluat importul de gaze din Rusia, de la Gazprom

20 mar. 2023,, 16:28   Economie
3958 0

După o întrerupere de trei luni şi ceva, Republica Moldova, de pe malul drept al Nistrului, a reluat în luna martie 2023, importul și consumul de gaze de la Gazprom.

E vorba de volume de pînă la 800.000 de metri cubi de gaze pe zi, a precizat pentru Mold-Street.com, Vadim Ceban, președintele Moldovagaz.

Aceasta în timp ce pînă la începutul lunii martie, întreg volumul de 5,7 milioane metri cubi de metan pe zi, livrat de Gazprom, ajungea în regiunea transnistreană, adică în Moldova de pe malul stînd al Nistrului.

"Acum regiunea nu mai consumă tot volumul de gaze livrat de Gazprom şi respectiv pînă la 800.000 de metri cubi de gaze pe zi, le luăm noi şi le livrăm consumatorilor", a precizat pentru MoldStreet.com, şeful Moldovagaz.

Preţul metanului livrat de Gazprom trece de o mie de dolari pentru o mie de metri cubi şi este comparabil cu cel livrat de Energocom.


Amintim că de la începutul lunii decembrie 2022, urmare a unui contract semnat de furnizorul principal Energocom și Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres), întreg volumul de gaze livrat de Gazprom merge în Transnistria.

În schimb, Moldgres asigură circa 50% din consumul de energie al Republicii Moldova la un preţ de 73 de dolari pentru un MWh.

Astfel, timp de trei luni de iarnă, Republica Moldova, fără regiunea separatistă, nu a mai primit gaze ruseşti şi a folosit metan achiziţionat de la burse sau din stocurile făcute de Energocom.

9
0
1
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?