X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Măsurile propuse de Alaiba pentru eliminarea birocrației în afaceri

12 oct. 2023,, 12:28   Economie
2595 1

Anularea registrului de reclamații, recunoașterea mărfurilor autorizate în statele membre ale Uniunii Europene și obținerea semnăturii electronice de la distanță, prin înregistrări video ale solicitantului sînt doar cîteva dintre modificările pe care le-a propus astăzi ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Oficialul a prezentat un nou pachet de modificări normative privind facilitarea activității mediului de afaceri, transmite Noi.md cu referire la radiomoldova.md.

Acestea vor contribui la eliminarea birocrației, limitînd corupția și mita, ajutînd antreprenorii să se concentreze pe dezvoltare și pe crearea locurilor de muncă bine plătite, a mai precizat Dumitru Alaiba.

„Vrem să introducem în același pachet opțiunea de a obține semnături electronice la distanță. Ori sîntem în era digitală și pășim tot mai ferm în această direcție. Sîntem un lider regional la capitolul digitalizare, iar foarte des primim același semnal de la antreprenori sau de la cetățeni că pentru a primi o semnătură digital, ei în continuare trebuie să vină la un birou sau la un oficiu pentru ca să o colecteze și să aplice și să din nou să semneze cu pixul. Antreprenorii nu și-au deschis o companie pentru a face și a crea și a produce hîrțoagă. Ei și-au deschis o companie pentru că au o idee, pentru că văd o oportunitate. Trebuie să plecăm din calea lor pe cît de mult este posibil și să le oferim acel spațiu de care ei au nevoie, acel spațiu liber să se dezvolte”, a declarat Dumitru Alaiba.

Primul pachet normativ de reducere a birocrației a fost aprobat deja în lectură finală de Parlament, prin care au fost economisiți cel puțin 50 de milioane de lei și peste 200 de mii de ore de muncă anual ale antreprenorilor și statului.


Ulterior, a fost aprobat de Guvern al doilea pachet – în domeniul fiscal și vamal, care ar urma să economisească antreprenorilor aproximativ jumătate de miliard de lei anual, ceea ce constituie circa 0,2% din Produsul Intern Brut.

Totodată, a fost propus și cel de-al treilea pachet, prin care se reduce povara controlului asupra mediului de afaceri, astfel prin reducerea numărului de sancțiuni și situațiile posibile de abuz din partea organelor de control, antreprenorii își reduc cheltuielile cu cel puțin 70 de milioane de lei pe an.

0
2
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?