X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Ioniță: ”Noi anul trecut ne-am jucat cu țara în bunghi”

22 sep. 2022,, 11:15   Economie
2531 0

În luna octombrie al anului trecut Republica Moldova ar fi plătit circa 15 milioane de dolari în plus pentru că nu a avut un contract semnat cu Gazprom-ul.

Această opinie a fost expusă de expertul în politici economice, Veaceslav Ioniță.

”De ce Moscova ar putea să oprească livrările de gaze pentru Moldova de la 1 octombrie, așa cum ne spun reprezentanții Guvernului zi de zi? Pentru că noi avem un contract în care ne-am obligat să îndeplinim anumite condiții, dar nu ne ținem de cuvânt. Acum Federația rusă poate să ni-l închidă, da poate să nu ni-l închidă și acum eu mă tem dacă el nu o să ni-l închidă. Se creează impresia că ai noștri muncesc pentru Gazprom. Dacă tu te înțelegi și duci negocieri și spui că o să faci auditul și nu îl faci și creezi o poziție avantajoasă Rusiei la negocieri și în loc să negociezi în luna mai, tu lași în luna septembrie. Am mai spus-o și o repet, noi anul trecut ne-am jucat cu țara în bunghi, nu am avut contract cu Federația rusă și în luna octombrie am plătit vreo 15 milioane de dolari în plus pentru gaz din simplu motiv că nu am avut contract și am cumpărat la prețul mai scump decît ar fi trebuit să îl cumpărăm. Nimeni nu a răspuns pentru asta nimic pînă în ziua de astăzi. Acum noi am venit nepregătiți în luna octombrie și ne ducem la negocieri cu Rusia fiind într-un dezavantaj de negocieri și atunci apare întrebarea: dar cine ne crează condițiile astea? Nu noi le creăm?”, a spus Ioniță în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?