X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Întreprinderile și cetățenii contractează mai puține credite noi din cauza ratelor ridicate

23 mai. 2023,, 11:45   Economie
2607 0

În luna aprilie, volumul creditelor noi a constituit 3,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 23,8% sau cu 1,1 miliarde de lei mai puțin decît în luna martie.

În același timp, rata medie nominală a creditelor a scăzut, dar foarte lent — pînă la 13,6% în lei (minus 0,65 p.p.), iar la cele în valută străină rata s-a majorat pînă la aproape 6% (plus 0,21 p.p.). Aceste date au fost publicate de Banca Națională a Moldovei.

Persoanele fizice în luna aprilie 2023 au contractat credite în volum de 813,8 milioane lei, în scădere cu 6,4 la sută comparativ cu luna martie, scrie yellowpages.md

Volumul creditelor noi, dimpotrivă, a crescut cu 30,4% față de luna februarie și a constituit 870 milioane lei.

Businessul a contractat credite în volum de 2,8 miliarde de lei, cu un miliard mai puțin decît în luna martie. Dintre acestea, cea mai mare pondere este ocupată de companiile din sectorul comercial — 35%. Companiile din industria energetică se află pe locul doi cu o pondere de 7,4%, agricultura este pe locul trei (6,2%), urmată de industria productivă (4,6%), industria alimentară (4,4%), prestarea serviciilor (3,5%) etc.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?