X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Gavrilița: Fermierii pot exporta în UE, fără achitarea taxelor, de două ori mai multe produse

7 oct. 2022,, 17:45   Economie
2928 0

Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat, astăzi, la ceremonia de finalizare a proiectului USAID „Agricultura performantă în Moldova” (APM) și lansare a proiectului „Competitivitate și reziliență rurală în Moldova” (PCRR).

Proiectul finalizat, după șase ani de implementare, cu un buget de 25,86 milioane de dolari, a fost orientat spre promovarea unui sector agricol modern și susținerea lanțurilor de valori pentru struguri de masă, vinuri, legume, miere de albini, pomușoare, mere și fructe sîmburoase.

Drept rezultat, pe durata proiectului au fost acordate 229 de granturi în valoare de 6,35 milioane de dolari, au fost facilitate vînzări în valoare de 195 milioane de dolari, iar peste 10 mii de fermieri au fost instruiți și asistați în tehnologii noi de producere.

În același timp, proiectul lansat - „Competitivitate și reziliență rurală în Moldova” este planificat pentru o perioadă de cinci ani, cu scopul de a stimula restabilirea durabilă și complexă a țării, afectată de criza regională, și pentru a accelera dezvoltarea economică a localităților rurale în Moldova.

Cu un buget de 49,7 milioane de dolari și fondul de granturi de 13 milioane de dolari, proiectul va susține agricultura cu valoare adăugată, care include sectoarele horticol, apicol și agricultura ecologică, industria vinicolă și sectorul turismului.


Natalia Gavrilița a accentuat că agricultura este în topul preocupărilor Guvernului, iar autoritățile rămîn alături de oamenii care investesc în acest domeniu și îi susțin pe toate căile să își dezvolte potențialul.

„În pofida multiplelor crize cu care ne-am confruntat în anul curent, am reușit să acordăm sprijin concret, care se face deja simțit de către producătorii agricoli. Producătorii din domeniul agricol din țara noastră pot exporta în Uniunea Europeană, fără achitarea taxelor vamale, un volum de 2 ori mai mare de produse agricole în comparație cu anii precedenți”, a spus Natalia Gavrilița.

De asemenea, potrivit prim-ministrei, producătorii agricoli micro, mici și mijlocii beneficiază deja de compensarea accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent, în valoare de pînă la 100%, iar producătorii mari vor beneficia de compensații în cuantum de 30%.

Astfel, peste 300 milioane de lei au fost alocate pentru a compensa integral accizele la motorina utilizată de producătorii agricoli în anul 2022.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?