Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 507
Preşedintele stiri: 4002

Gaburici a spus ce va ajuta Moldova să depășească toate dificultățile

19 sep. 2018,, 18:10   Economie
3225 2

Participarea Republicii Moldova la proiectele lansate în cadrul Inițiativei, ne va ajuta să abordăm provocările întîmpinate și ne va face un vecin mai puternic al Uniunii Europene.

Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, la Forumul de Afaceri al celor Trei Mări, desfășurat la București, România, în perioada 17-18 septembrie, privind impulsionarea dezvoltării și cooperării economice a țărilor din regiunea 3SI, relatează Noi.md.

„În mediul nostru interconectat, performanța economică și progresul durabil al țărilor în curs de dezvoltare sînt direct afectate de numeroși factori externi, inclusiv de natură politică și de securitate. Astfel, ar trebui să ne gîndim la construirea de economii durabile, relații politice și sociale stabile care să reziste și să prevină crizele emergente și șocurile externe. Pentru Republica Moldova, interconectarea cu vecinii, în special cu Uniunea Europeană prin România, este de o importanță majoră. În acest sens, Moldova dezvoltă cadrul necesar pentru a sprijini investițiile în domeniul interconectării transporturilor, al infrastructurii energetice, al cercetării, dezvoltării și al comunicării digitale”, a subliniat Chiril Gaburici.

De asemenea, ministrul Economiei și Infrastructurii a mai menționat că participarea Republicii Moldova la proiectele care vor fi lansate în cadrul Inițiativei ne va ajuta să abordăm provocările întîmpinate care rezultă din diferențele rețelelor de transport, energie și telecomunicații. Acest lucru va influența creșterea economică în țara noastră și ne va face un vecin mai puternic al Uniunii Europene, asigurînd cadrul necesar investitorilor europeni.

Totodată, ministrul s-a referit la domeniul TIC, care asigură dezvoltarea societății informaționale și a economiei digitale. „Guvernul Republicii Moldova își concentrează eforturile și pe digitalizarea țării și are interesul de a participa la proiecte transfrontaliere comune privind transferurile sigure de date, construirea infrastructurii de comunicații, inclusiv fibra optică etc.


„Dorim să aducem în țară noi tehnologii, cum ar fi soluții inteligente pentru orașe, infrastructură de mobilitate electronică, pentru a avansa transformarea digitală. În același timp, avînd un capital uman bine pregătit în domeniul IT și al tehnologiilor, asociat Uniunii Europene cu avantajele zonei de comerț liber, Moldova poate oferi soluții pentru centrele de comerț electronic, centre de inovare digitală, dezvoltarea de platforme pentru inovații digitale”, a mai notat Chiril Gaburici.

În discursul său ministrul a vorbit și despre importanța dezvoltării infrastructurii: „Republica Moldova este interesată într-o mai bună interconectare cu România. În acest sens, sîntem în curs de identificare a surselor financiare și a partenerilor pentru construirea mai multor poduri peste rîul Prut și legătura prin infrastructura terestră cu România și UE. 80 de ani în urmă au existat 27 de poduri peste Prut, iar acum avem doar 9, dintre care doar 6 sînt drumuri. Astfel, ne propunem să lansăm construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european”, a punctat Gaburici.

El a mai menționat importanța interconectării energetice și cu rețelele de gaz dintre Republica Moldova cu România, precum și diversificarea resurselor energetice. „Un alt aspect important îl constituie interconectarea cu rețelele de gaz și electricitate și diversificarea resurselor energetice, inclusiv contractul semnat în 2018 cu Transgaz România, dar și decizia strategică de a ne conecta direct la rețelele electrice. Noile interconectări ar trebui privite nu doar ca interconexiuni cu România, ci și cu rețele continentale de transport gaze și electricitate la nivelul UE, în care gazul și energia electrică sînt comercializate în mod liber pe întreg teritoriul Europei”, a notat Chiril Gaburici.

La final, ministrul Economiei și Infrastructurii i-a invitat pe reprezentanții celor 12 țări membre ale Inițiativei Celor Trei Mări, precum și pe participanții la Forumul de Afaceri al celor Trei Mări, să viziteze Republica Moldova și să participe la cel mai important eveniment al anului, dedicat mediului de afaceri, atragerii de investiții și promovării exporturilor – „Moldova Business Week”, care va avea loc în perioada 27-29 noiembrie 2018 la Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?