X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Exportul activ al strugurilor de masă se menține în Moldova

16 noi. 2023,, 11:00   Economie
2038 0

Pe parcursul toamnei 2023, în Moldova s-a menținut un ritm activ al exportului de struguri de masă.

Potrivit informațiilor asociațiilor pomicultorilor, în baza datelor Serviciului Vamal al Republicii Moldova, de la începutul sezonului de comercializare curent (adică din august) pînă în octombrie 2023 inclusiv, țara a exportat 30,5 mii tone de struguri de masă, inclusiv luna trecută - 21,7 mii tone. Pentru comparație: în aceeași perioadă a anului trecut - 22 mii de tone, inclusiv în octombrie 2022 - 13,6 mii de tone, scrie EastFruit.

În această vară, cei mai mari cumpărători de struguri moldovenești au fost Ucraina și România - 819 tone și, respectiv, 765 de tone. În septembrie-octombrie, Moldova a exportat cea mai mare cantitate de struguri pe piețele din Rusia, Kazahstan și Belarus - 8,9 mii de tone, 1,1 mii de tone și, respectiv, o mie de tone, precum și în România - 6,9 mii de tone, Polonia - 2,2 mii de tone și Letonia - 825 de tone. Raportul cotelor de export al acestui produs pe piețele CSI și UE plus alte piețe europene în anul de comercializare curent este de aproximativ 50/50.

Anterior, analiștii EastFruit au remarcat că exportul activ de struguri moldovenești (direct de pe plantații, ocolind depozitele de fructe) în prima jumătate a toamnei s-a datorat: în primul rînd, cererii mari din partea cumpărătorilor străini, iar în al doilea rînd – rezistenței mici a produselor de pe plantațiile neirigate, care au resimțit puternic impactul secetei. În luna noiembrie, exportul de struguri, în special de soiul tîrziu "Moldova", se efectuează doar din depozite, unde ajung în principal din podgoriile irigate intensiv. Cu toate acestea, contrar așteptărilor, rata exporturilor de struguri în luna curentă, dacă a scăzut, atunci nu semnificativ.

Este foarte posibil ca, sub influența unor prețuri de achiziție suficient de mari pentru strugurii destinați exportului, în perioada noiembrie-decembrie 2023 Moldova să trimită pe piețele externe mai mulți struguri decît în aceeași perioadă a anului trecut (circa 26 mii de tone).


În același timp, potrivit operatorilor de pe piață, în depozite vor rămîne pentru a fi vîndute în perioada de iarnă-primăvară 2024, circa 10-15 mii de tone de struguri din recolta anului curent. În ianuarie-aprilie 2023, Moldova a exportat 12 mii de tone, iar în aceeași perioadă a anilor 2022 și 2021 - 24 mii de tone și, respectiv, 20 mii de tone de struguri din recolta anului precedent.

În anul calendaristic 2022, Moldova a exportat aproape 74 de mii de tone de struguri de masă, iar în 2021 - 67 de mii de tone. În anul de comercializare (august-aprilie) 2022-23, exporturile au constituit 61 de mii de tone, în anul de comercializare 2021-22 - 72 de mii de tone.

Potrivit estimărilor preliminare ale experților asociațiilor de viticultori, în 2023 în Moldova au fost recoltate circa 100-110 mii de tone de struguri de masă - aproximativ aceeași cantitate ca și anul trecut.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?