X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3997

Dumitru Budianschi anunță că bugetul de stat va suferi modificări mai profunde

13 mai. 2022,, 16:30   Economie
2580 0

Bugetul de stat urmează să fie rectificat din nou. Este vorba de o modificare mai profundă, potrivit declarației ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi.

„Este vorba de o modificare mai profundă. Sperăm să reușim înainte de a pleca deputații în vacanță și deja în toamnă să evităm o nouă rectificare, dacă lucrurile nu se vor agrava”, a explicat Budianschi în cadrul emisiunii „Obiectiv comun” de la TVR.

FMI într-o declarație, publicată astăzi, 12 mai, susține că apreciază acțiunile prompte ale autorităților în condițiile crizei și au salutat adoptarea rectificarea recentă a bugetului pentru protejarea populației vulnerabile, acoperirea cheltuielilor de natură umanitară pentru susținerea refugiaților și menținerea coeziunii sociale.

Totodată, directorii executivi au subliniat importanța respectării cu strictețe a prevederilor Legii bugetului, dar și a unei monitorizări atente a veniturilor și presiunilor suplimentare pe partea de cheltuieli. Ei au accentuat că planificarea bugetară trebuie să păstreze neschimbat scopul cheie de asigurare a sustenabilității datoriei de stat. În condițiile unei incertitudini fără precedent, directorii executivi au salutat faptul că autoritățile sînt gata să implementeze planurile pentru situații neprevăzute, în caz de materializare a riscurilor.

În data de 5 mai, deputații au votat rectificarea bugetului. Astfel, veniturile bugetului de stat au fost majorate de la 50,066 miliarde de lei la 52,7 miliarde, iar cheltuielile – de la 65,202 miliarde la 72,087 miliarde de lei. Prin urmare, deficitul bugetului de stat a crescut de la 15,136 miliarde pînă la 19,386 miliarde de lei, cu 28,1%.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?