Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Premiul Nobel pentru pace, acordat unui activist belarus și la două organizații din Rusia și Ucraina

7 oct. 2022,, 13:01   Externe
1724 0

Anul acesta, Premiul Nobel pentru pace este împărțit de către un activist militant pentru democrație și drepturile omului din Belarus, Ales Bialiatski, precum și de două organizații din: Rusia, „Memorial”, și Ucraina, „Centrul pentru Libertăţi Civile”.

Anunțul a fost făcut vineri, 7 octombrie, de către Berit Reiss-Andersen, președinta Comitetului Nobel de la Oslo.

„Ales Bialiatski a fost arestat pentru că a militat împotriva regimului. El a luptat pentru drepturile omului și pentru democrație în Belarus. Acum el se află în pușcărie. Ne-am dori ca el să fie eliberat, ca să-și poată ridica premiul, dar înțelegem că acum acest lucru nu este posibil”, a declarat Berit Reiss-Andersen.

Anterior, în presă se vehicula că printre cei nominalizați la cîștigarea premiului sunt: activista suedeză Greta Thunberg, preşedintele ucrainean Vladimir Zelenskiy, opozantul rus Alexei Navalnîi, Papa Francisc, opozanta belarusă Svetlana Ţihanovskaia și Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Menționăm, că valoarea premiului Nobel este de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1,1 milioane de euro). Acesta este acordat pe fundalul războiului declanșat de Rusia în Ucraina , pe 24 februarie, dar şi pe fondul celui de-al treilea an al pandemiei de COVID-19.


Premiul Nobel pentru Pace este unul din cele șase premii Nobel instituite prin testament de inventatorul și industriașul suedez Alfred Nobel. Este singurul premiu care se decernează în Norvegia, la Oslo, de către un comitet în exclusivitate norvegian, format din 5 persoane alese din Parlamentul Norvegiei. Toate celelalte premii Nobel se decernează în Suedia, la Stockholm, de către autoritățile suedeze.

Motivul pentru care acest premiu este decernat în Norvegia și nu în Suedia este următorul: la moartea lui Alfred Nobel (10 decembrie 1896), Norvegia era încă într-o uniune cu Suedia, aceasta din urmă avînd rolul conducător în politica externă. Nobel a crezut că șansa unei corupții politice ar fi mai mică dacă Norvegia s-ar ocupa de această decernare.

În testament, Nobel a cerut ca cei cărora li se decernează premiul pentru pace să îndeplinească cel puțin una din următoarele trei cerințe: să lucreze pentru „reducerea forțelor militare”, pentru „organizarea de congrese ale păcii” și pentru „înfrățirea între popoare”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?