TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Monopolul de putere al giganților de la Amazon, Apple, Facebook şi Google, criticat

Giganţii internetului – Amazon, Apple, Facebook şi Google – au abuzat de „monopolul lor de putere”, a arătat marți, 06 octombrie, o subcomisie a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, cerînd, de asemenea restructurarea acestor companii, relatează dpa, citată de Agerpres.

Raportul, ce însumează 449 de pagini, este rezultatul unei anchete antitrust efectuată pe parcursul a 15 luni de o subcomisie a Comisiei Judiciare a Camerei, care i-a audiat pe şefii executivi al celor patru companii.

„Simplu spus, companii care altădată erau start-up-uri bătăioase, care puneau la încercare statu-quo-ul, au devenit genul de monopoluri pe care le-am văzut ultima oară în epoca baronilor petrolului şi a magnaţilor căilor ferate”, arată raportul subcomisiei Comisiei Judiciare.

„Aceste firme conduc, de regulă, piaţa în acelaşi timp în care concurează pe ea – o poziţie care le permite să scrie un set de reguli pentru alţii, în vreme ce ele se ghidează după altele, sau să se implice într-o formă de cvasi-reglementare proprie care nu dă socoteală nimănui altcuiva”, mai explică autorii.

Legislatorii sunt de părere că dominaţia acestor companii erodează antreprenoriatul, confidenţialitatea online şi subminează presa, punînd accentul pe „nevoia presantă de acţiune şi reformă legislativă.”


Printre recomandările raportului se află:

„separările structurale pentru a împiedica aceste platforme să opereze în sectoare de activitate care depind sau interacţionează cu ele”, împiedicând astfel potenţial concurenţa;

„obstacole în achiziţionarea de start-up-uri”;

„întărirea agenţiilor federale antitrust”;

modificări radicale ale legislaţiei antitrust.

Propunerile înaintate de democraţi vor avea nevoie de sprijin din partea ambelor partide pentru a avansa. Valoarea combinată a celor patru giganţi ai internetului se cifrează la peste 5.000 de miliarde de dolari.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load